26 julio 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

PRODUSE DE FABRICĂ VÂNDUTE CA PRODUSE TRADIȚIONALE

Un comerciant din Sibiu a fost amendat cu 40.000 de lei de către inspectorii sanitar-veterinari pentru că vindea produse cu titulatura de «produse tradiţionale», deşi ele nu erau verificate de DSV şi nu aveau acte de provenienţă.

Bărbatului în vârstă de 30 de ani, din Sibiu, i-au fost consfiscate 174 de kg de produse – salam, muşchi file, cârnaţi, brânză, pe care le vindea sub eticheta de «produse tradiţionale».

Produsele erau vândute într-o rulotă, în parcarea unui supermarket din Târgovişte. Mai mult, inspectorii au găsit şi pastramă alterată.

«Erau produse de fabrică, nu tradiţionale. Pentru aceste produse nu s-a putut stabili trasabilitatea. Unitatea şi rulota nu erau înregistrate. Respectivul vindea produse care nu ştim de unde sunt aduse, sub sigla de produse tradiţionale. Avea un atestat de producător pe care avea 3 vaci şi patru porci şi din astea făcea produse tradiţionale. Eu pot să spun că nebunia asta cu produsele tradiţionale a cuprins toată România şi cred că ar trebui luate măsuri urgente pentru că aceste produse traţionale reprezintă cea mai mare eludare a legii sanitar-veterinare şi evaziune fiscală», a spus directorul DSVSA Dâmboviţa, Sandu Tolea.

Bărbatul a primit şi o amendă de 40.000 de lei.