Juridic
Guvernul din Spania a publicat în 4 mai normativa potrivit căreia lucrătorii domestici (empleados de hogar) pot beneficia de un ajutor de șomaj în contextul crizei COVID-19. Acest ajutor poate fi solicitat începând cu data de 5 mai de toți lucrătorii afectați de măsurile luate odată cu începerea statului de alarmă. Orice persoană a cărui
Sâmbătă 6 iulie, în Zaragoza, a fost organizată sesiunea informativă „Cunoaște-ți drepturile”, organizată de Biroul de avocatură Credis Abogados și Gazeta de Spania. Sâmbătă, 6 iulie, a fost organizată, în Zaragoza, o sesiune informativă dedicată drepturilor românilor dinn Spania, împreună cu Biroul de avocatură Credis Abogados și specialiștii din cadrul acestuia, avocat Marius Vili Sârbu,
Hotărârile judecătorești emise de alte state trebuie să fie recunoscute în România, în caz contrar acestea nu au efect. Ce înseamnă recunoaștere sau exequatur?! Exequatur-ul este o procedură judiciară prin care se cere recunoașterea pe teritoriul României a unei sentințe emise de un alt stat din Uniunea Europeană. Procedura se face respectând regulile Noului Cod
Persoanele care nu au ajuns la vârsta de pensionare pot să-și plătească retroactiv contribuția la pensii pentru cinci ani, dacă au perioade în care n-au fost asigurați. Astfel, persoanele interesate pot să încheie contracte cu casele de pensii până la sfârșitul anului 2018. Inițial, termenul limită până la care se puteau plăti contribuțiile retroactive la
Precizări din partea Ministerului Finanţelor Publice referitoare la „chestionarul pentru stabilirea rezidenţei persoanei fizice la plecarea din România”. Reamintim faptul că din anul 2012 a fost instituită obligativitatea ca, la plecarea de pe teritoriul României, pentru o perioadă mai mare de 183 de zile (6 luni), o persoană fizică să depună la organul fiscal unde
Contribuabilii stabiliți in România, care importă și achiziționează bunuri sau servicii din alt stat membru al Uniunii Europene, pot să solicite rambursarea taxei pe valoarea adaugată platită în acel stat. Pe site-ul ANAF, a fost publicat Ghidul actualizat privind recuperarea taxei pe valoare adaugată achitată în alt stat membru al Uniunii Europene, în care se prezintă
Există foarte mulți români care lucrează cu forme legale pe teritoriul Marii Britanii, dar chiar și așa, multora li se încalcă drepturile, mai ales când acestea nu sunt cunoscute de către angajat. Dacă dumneavoastră considerați că vi s-au încălcat drepturile, vă puteți adresa către Inspecția Muncii Britanică, care este o organizație înființată pentru a proteja
Ministerul Afacerilor Externe vă prezintă un ghid al funcționarului consular în care se prezintă ceea ce poate face pentru dumneavoastră un funcționar consular și ce nu. Volumul şi complexitatea activităţii consulare, sub toate aspectele sale, s-a menţinut la un nivel la fel de ridicat. Pentru a putea evita evenimentele neplăcute atunci când vă aflaţi în
Articole mai vechi››