3 diciembre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

POLIȚIA SPANIOLĂ FACE UN APEL CĂTRE STATUL ROMÂN ÎN CAZUL ZECILOR DE FEMEI CARE DEVIN SCLAVE SEXUALE ÎN PENINSULA IBERICĂ

Strada Montera din centrul Madridului este cunoscută pentru prostituţia practictă zi şi noapte, majoritatea femeilor care se prostituează pe această stradă sunt românce.

Liderii reţelelor de prostituție sunt români care păcălesc tinere din ţară să vină la muncă în Spania dar pe care apoi le obligă să se prostitueze.

Zeci de tinere din România au fost folosite ca sclave sexuale în Spania, conform poliției spaniole, care au făcut un apel către statul român și spun că fenomenul nu poate fi stopat fără implicarea autorităţilor române.

Poliţiştii spanioli chiar au identificat mai multe localităţi din România de unde provin tinerele. Comuna Limanu din judeţul Constanţa, una dintre cele mai sărace localități, pare să fie pepiniera principală a reţelelor de trafic de persoane.

Și nu doar tinerele de la ţară pică în plasa traficanţilor, ci şi cele de la oraş. Potrivit datelor oficiale din România, în 2015, din 880 de victime ale traficului de persoane, trei sferturi sunt tinere cu studii medii și 36 dintre ele aveau sub 14 ani.

Poliţiştii spanioli sunt de părere că pentru a pune capăt fenomenului au nevoie de sprijinul autorităţilor române

”În spatele acestei situaţii este lipsa de informaţii. Femeile ajung aici minţite, pentru că nu ştiu nimic despre aceste metode de a fi înşelate. O marte parte a cazurilor s-ar rezolva dacă am ajunge la aceste femei, adolescente, pentru a le spune că pot deveni victime dacă o persoană le provoacă să plece promiţându-le o viaţă pe care ulterior nu o vor avea”, a declarat o polițistă.

Lipsa banilor pentru campanii de informare și absența în zonele rurale ale ONG-urilor specializatese află printre cauze.

În Spania, statul oferă femeilor care ies din aceste reţele de sclavie sexuală o viaţă nouă, locuri de muncă şi o identitate nouă dacă este necesar.

”Cred că ne lovim de foarte multe piedici, avem obstacole, este destul de greu de susţinut o astfel de activitate din punct de vedere financiar, femeile acestea au nevoie de ajutor pe toate ariile, nu neaparat sprijin financiar şi emoţional”, a declarat psihologul Cristina Gemănaru.