trafic de persoane
Poliția Națională spaniolă a reușit destructurarea unei rețele de trafic de ființe umane, care acționa în Santiago de Compostela (A Coruña). Operațiunea efectuată de agenții din orașul galician a dus la arestarea a trei membri ai rețelei și eliberarea a zece victime, patru bărbați și șase femei. Organizația își captura victimele în România, de preferință persoane aflate
În urma unei operațiuni împotriva exploatării sexuale, desfășurată în cluburi de noapte din provinciile Cádiz, Córdoba și Sevilla, agenții Poliției Naționale au destructurat o rețea de proxeneți români și au eliberat patru femei care erau obligate să practice prostituția. Ancheta a început atunci când polițiștii au aflat despre existența unei rețele infracționale care se ocupa
Peste 350 de elevi, studenți din tot județul, din Deva, Bihor, Hațeg, Brad dar și profesori, cadre universitare și reprezentanți ai asociațiilor județene au participat sâmbătă, la prezentarea campaniei naţionale „Informare acasă! Siguranţă în lume!”, derulată de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP), cu scopul de a-i informa pe cetăţenii români asupra riscurilor care pot
Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) a dat startul primei etape a campaniei naționale “Informare acasă! Siguranță în lume!”, în prezența oficialilor din ministerele și instituțiile partenere în acest proiect și cu participarea a aproape 300 de elevi și studenți. Evenimentul s-a adresat tinerilor din municipiul București și județul Ilfov și s-a derulat în Aula
Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu mai multe instituții publice, lansează marţi, 8 mai, Campania Națională ”Informare acasă! Siguranță în lume!”, ediția 2018. Campania își propune informarea cetățenilor români asupra riscurilor la care se pot expune odată cu decizia de a căuta un loc de muncă, un program de studii sau de a se
Myria Vassiliadou, coordonatorul UE împotriva traficului de persoane, s-a aflat într-o vizită la București în perioada 24-25 aprilie. În contextul acestei vizite, secretarul de stat din cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni (MRP), Veaceslav Șaramet, a avut o întrevedere pe tema românilor vulnerabili la trafic și exploatare. Myria Vassiliadou a subliniat importanța incriminării celor care
Curtea cu Juri de la Palermo a condamnat la ani grei de închisoare patru români care au obligat o tânără să se prostitueze, după ce i-au răpit fetița de numai trei ani, pe care au amenințat-o cu moartea. Conform Gazeta Românească, Aron Dutescu a fost condamndat la opt ani și două luni de închisoare, Daniela Duțescu la
Detalii terifiante ies la iveală din dosarul celor doi români pentru care Procuratura Principatului Asturia cere pedepse de 118 și respectiv 115 de ani de închisoare. Frații Săndulache, capii unui grup criminal organizat care se ocupa cu prostituția, au terorizat, umilit și bătut femeile chiar dacă acestea le produceau până la 10.000 de euro în fiecare
Articole mai vechi››