26 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

MĂDĂLIN VOICU PUS SUB CONTROL JUDICIAR PE CAUȚIUNE

Deputatul Mădălin Voicu, pus sub control judiciar pe cauțiune, trebuie să depună garanția în sumă de 500.000 de lei în termen de 10 zile, potrivit unui comunicat al DNA.

«Inculpatul va depune, în termen de 10 zile de la data emiterii prezentei ordonanțe, o cauțiune în valoare de 500.000 lei, ce va fi consemnată pe numele inculpatului, la dispoziția DNA», se precizează în comunicat.

Măsura controlului judiciar pe cauțiune pentru 60 de zile a fost dispusă, conform aceleiași surse, «în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală și prevenirii săvârșirii altor infracțiuni», după ce Camera Deputaților a respins cererea de încuviințare a reținerii și arestării preventive a lui Mădălin Voicu.

Pe durata controlului judiciar, Mădălin Voicu trebuie să respecte mai multe obligații:

  • să se prezinte la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție și la Secția 6 Poliție București ori de câte ori este chemat;
  • să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție și organele de politie desemnate cu supravegherea, cu privire la schimbarea locuinței;
  • să se prezinte la organele de politie desemnate cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat
  • să nu depășească teritoriul României decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului
  • să nu se apropie de ceilalți inculpați/alți participanți la comiterea infracțiunii și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale.

 

Inculpatului Voicu Madalin Stefan i se atrage atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție, se menționează în comunicatul DNA

Plenul Camerei Deputaților a respins, miercuri, cererile DNA pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive a deputatului Mădălin Voicu, cercetat pentru trafic de influență, fals în declarații și spălare de bani, toate în formă continuată.