18 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

MĂDĂLIN VOICU: PLĂTESC OALELE SPARTE ALE ALTORA

Deputatul PSD Mădălin Voicu a spus, joi, după ce și-a studiat dosarul, că lumea care îl cunoaște știe cum este, că el nu are nevoie să se apere și așteaptă să i se demonstreze cu probe acuzațiile din dosar.

De asemenea, Voicu a spus că nu a intervenit la nimeni de la ANAF, nici nu cunoaște pe nimeni de acolo, doar că a fost interceptat când l-a sunat pe fostul ministru PSD al Fondurilor europene, Eugen Teodorovici, și i-a cerut acestuia să-l primească într-o audiență pe Nicolae Păun.

«Eu nu cunosc pe nimeni de la ANAF. Problema cu intervenţiile mele era legată de un telefon dat domnului Teodorovici, rugându-l să îl primească pe domnul deputat Păun, nu mergând eu acolo, chestie care s-a întâmplat, după care lucrurile au decurs normal.

Eu, în principiu, nu am făcut decât să ajut. Adică în speranţa că lucrurile prin proiect se vor rezolva, de bună credinţă am sprijinit, nu am băgat pile cum se spune clasic. Nicu, de exemplu, putea să intervină la domnul Teodorovici la fel cum am intervenit eu. Numai că eu, fiind prieten şi coleg de partid, am făcut oficiul acesta prin telefon, deci nu m-am dus cu el de braţ.

Nu am făcut niciun fel de vizită undeva, pe care să o putem considera ca făcând parte dintr-o chestie de trafic de influenţă. Să dai un telefon unui prieten şi să-i spui: primeşte-l pe X sau pe Y că are o problemă de discutat cu tine…», a susţinut Mădălin Voicu.

De asemenea, întrebat dacă ştia ce urmau să discute Păun şi Teodorovici, Mădălin Voicu a spus că a presupus că este vorba de proiecte de «genul acesta». «Presupuneam că acesta ar putea fi unul din motivele întâlnirii. Eu sunt un om corect, am avut întotdeauna o conduită pe care nu am abandonat-o, sunt educat, nu am luat niciodată niciun ban de nicăieri, decât pe ştatul de plată, adică în condiţiile în care am făcut o muncă sau am prestat un anumit serviciu. Deci la mine nu există problema asta cu spălare de bani», a subliniat Mădălin Voicu.

Facand referire la interceptările din dosarul său, Mădălin Voicu a spus ca acestea nu au relevanţă juridică.

»Foarte frumoase sunt (interceptarile), adică stereo. Sunt interceptări ciudate, adică au cel puţin un grad de banalitate care presupun că nu-l pot folosi domnii de la DNA. Trebuie să vă spun un lucru: aştept să mi se demonstreze cu probe vinovăţia», a afirmat deputatul PSD.