10 octubre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

LAURA CODRUȚA KOVESI SOLICITĂ RIDICAREA IMUNITĂȚII LUI CRISTIAN RIZEA

La scurt timp după ce Cristian Rizea a fost adus cu mandat la sediul DNA pentru audieri într-un dosar de corupţie, Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef la instituţiei, a solicitat ridicarea imunităţii deputatului PSD.

Laura Codruţa Kovesi, procurorul-şef al Directiei Nationale Anticoruptie, a solicitat încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului PSD Cristian Rizea într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor.

«La data de 2 decembrie 2009, potrivit unei înţelegeri anterioare, inculpatul Rizea Cristian a primit de la inculpatul Colţea Lucian, om de afaceri cu cetăţenie americană, suma de 200.000 euro, iar la câteva zile, la data de 6 decembrie 2009, a primit suma de 100.000 euro – în total 300.000 euro – pentru ca în schimb să intervină la nivelul a două autorităţi, Regia Autonomă – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAPPS) şi primăria comunei Chiajna, astfel încât Colţea Lucian să beneficieze de urgentarea procedurilor de retrocedare a unui teren situat într-o zonă rezidenţială din municipiul Bucureşti, respectiv să obţină dreptul de proprietate asupra unui alt teren aflat în litigiu cu primăria comunei Chiajna.

Pentru a disimula adevărata natură a provenienţei sumei de 300.000 euro, primită de deputatul Rizea Cristian ca obiect al traficului de influenţă, au fost întocmite patru contracte de împrumut false, cu caracter fictiv. În cursul lunii decembrie 2015, pe fondul desfăşurării prezentei anchete penale, inculpatul Rizea Cristian i-a abordat pe doi dintre martori şi le-a spus să nu relateze adevărul organelor de urmărire penală, promiţându-le celor doi că, în perspectiva că va deveni primar al Sectorului 5, le va oferi gratis un spaţiu comercial în zona Cotroceni, pentru deschiderea unei noi clinici», se arată in comunicatul DNA.

În acelaşi dosar, procurorii au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a lui Lucian Colţea, cetăţean american, pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi spălare de bani. Inculpatul va fi prezentat în cursul zilei de astăzi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.