Sâmbată, 10 martie, la sediul Ambasadei României la Madrid a fost organizată prima ediție a Forumului Asociațiilor românesti din Spania, care a avut ca obiectiv facilitarea cooperării între asociaţii şi strângerea legăturilor mediului asociativ cu autorităţile româneşti. Forumul a avut ca invitați, pe lângă ambasadorul României la Madrid, Gabriela Dancău, șefi ai oficiilor consulare și o parte din parlamentarii de diaspora.
Ambasada României din Madrid a reușit să așeze la masa discuțiilor guvernul, parlamentarii de diaspora și asociațiile românilor din Spania, care au discutat despre probleme legate de documentele de identitate, de drepturile muncitorilor români în Spania și de repatrierea persoanelor decedate.
Au mai participat subsecretarul de stat,Victor Ionescu, reprezentant al Ministerului Românilor de Pretutindeni, deputatul Mihai Voicu (sâc!), Constantin Codreanu, președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării și deputatul Doru Coliu.
O propunere halucinantă a venit din partea deputatului PMP pentru diaspora, Doru Coliu, care a susținut reintroducerea taxelor consulare, care au fost eliminate începând cu 1 februarie 2017, conform Legii nr. 1/2017, pentru a se crea un fond de repatriere.
Un răspuns oficial referitor la această propunere a fost transmisă jurnaliștilor de la Gazeta Românească, de către biroul de presă al deputatului, răspuns care mai mult a confirmat decât a infirmat ideea acestuia.
”Nu a solicitat mărirea taxelor ci a dat exemplu că, în loc de 50 de euro procura, ar fi fost 10 euro, iar din acești 10 euro, jumătate să se întoarcă în diaspora, consulatele nu ar mai fi susținut că nu au bani să trimită decedații acasă sau să facă consulate itinerante sau alte servicii pentru cetățenii din diaspora.”
Programul forumului asociațiilor a inclus și o scurtă ceremonie în memoria celor 16 români care au murit la atentatele teroriste din 2004 și a fost depusă o coroană de flori la placa de pe fațada misiunii diplomatice.
[foogallery id=»22373″]
Más historias
GUVERNUL SPANIOL A APROBAT LEGISLAȚIA PRIN CARE ANGAJAȚII LA DOMICILIU VOR AVEA DREPTUL LA ȘOMAJ
GARDA CIVILĂ SPANIOLĂ INVESTIGHEAZĂ CAZUL MORȚII UNEI FEMEI ȘI AL SINUCIDERII PRESUPUSULUI ASASIN AL ACESTEIA, UN BĂRBAT DE NAȚIONALITATE ROMÂNĂ
ACTUALIZAREA CONDIȚIILOR DE CĂLĂTORIE ÎNTRE ROMÂNIA ȘI SPANIA