Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au pus în mișcare acțiunea penală și au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, pentru o perioadă de 60 de zile, fata de deputatul Cristian Rizea.
Acesta este acuzat de – trafic de influență, spălarea banilor, în formă continuată (două acte materiale) și influențarea declarațiilor (doua fapte). Rizea trebuie sa plateasca o cauțiune în valoare de 1.500.000 lei în termen de 7 zile de la data emiterii ordonanței.
Măsura a fost dispusă în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală și prevenirii săvârșirii altor infracțiuni, în condițiile în care Parlamentul României – Camera Deputaților a respins cererea de încuviințare a arestării preventive a inculpatului Rizea Cristian.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, Rizea Cristian trebuie să respecte anumite reguli:
- să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat,
- să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,
- să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,
- să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organelor judiciare,
- să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar.
De asemenea, i se atrage atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Más historias
INNETICA asiste a la reunión del proyecto europeo ‘Hippotherapy and Healthy Tourism’ en Kayseri(Turquía)
OMEN EDICIONES, O NOUĂ EDITURĂ ÎN MADRID, DEDICATĂ LITERATURII ROMÂNE
Proiectul CSO Admin: Sprijinirea Organizațiilor de Tineret Europene prin Formare și Mentorat