CADAVRUL TINEREI UCISE ÎN LEPE A FOST REPATRIAT
Cadavrul tinerei românce, Cristina Marin, ucisă în Lepe (Huelva), pe 7 iulie de partenerul ei, a fost repatriat ieri, 27 iulie, cu un avion care a plecat la ora 9:00 de pe aeroportul San Pablo din Sevilla.
Repatrierea a fost posibilă datorită ajutorului oferit de localnici dar și al primăriilor din Lepe și Cartaya, care au acoperit suma de 6000 de euro.
Casa funerară care s-a ocupat de repatrierea trupului neînsuflețit al Cristinei, a plătit suma aferentă transportului de la aeroportul Henri Coandă și până la locul în care va fi îngropat.
O parte din banii necesari pentru repatriere ( 2.900 de euro), au fost strânși cu ajutorul Asociației românilor din Huelva (Asociación de Rumanos de la Costa Occidental de Huelva – ALCORH), cooronată de Mihaela Ciliciu.
În ceea ce privește situația fiicelor minore ale Cristinei, acestea vor rămâne în continuare, într-un centru special de primire a minorilor, până când se va decide dacă vor fi adoptate de o familie spaniolă sau de familia din partea mamei, mătușa lor din partea mamei manifestându-și intenția de a le înfia.
Cristina Marin a fost ucisă pe 7 iulie, după ce decisese să se despartă de partenerul ei, cu care avea două fetițe.
Pe 17 iunie, chiar a depus o plângere privind violența domestică, fapt pentru care instanța a emis un ordin de restricție pe numele partenerului acesteia. Din păcate, acest ordin nu l-a putut opri pe D.V. să-i ia viața Cristinei și să-și lase fetițele orfane.
Cel care i-a luat viața Cristinei se află în închisoarea din Huelva, după președintelel Curții de Instrucție nr 3 din Ayamonte, a hotărât că acesta poate fi arestat preventiv, fără cauțiune, fiind cercetat pentru crimă și pentru încălcarea unui ordin de restricție.