romanca ucisa
O româncă rezidentă în Valencia, a fost găsită fără viaţă, în propria casă, dezbrăcată și cu gâtul tăiat, marţi după-amiază, de partenerul ei spaniol. Românca era mama unei fetiţe şi aştepta al doilea copil, fiind însărcinată în șase luni. Isabel Elena Răducanu avea 36 de ani și era rezidentă în Xàtiva, localitate aflată la 63
Maria M., o tânără româncă în vârstă de 28 de ani, a fost împușcată mortal de doi bărbați cu cagulă, care o așteptau la ușa casei sale din Torre Urdaíz, în districtul rural Movera (Zaragoza). Crima a avut loc miercuri, în jurul orei 20:00, când tânăra se întorcea de la cumpărături, însoțită de sora ei.
Cadavrul tinerei românce, Cristina Marin, ucisă în Lepe (Huelva), pe 7 iulie de partenerul ei, a fost repatriat ieri, 27 iulie, cu un avion care a plecat la ora 9:00 de pe aeroportul San Pablo din Sevilla. Repatrierea a fost posibilă datorită ajutorului oferit de localnici dar și al primăriilor din Lepe și Cartaya, care
Corpul tinerei care a fost ucisă în Lepe, urmează să fie repatriat în România, în următoarele zile. Înmormântarea în țară a Cristinei Marin, a fost posibilă datorită municipalităților din Lepe și Cartaya dar și a Asociației ALCORH, care au contribuit cu fondurile necesare repatrierii. Autoritățile municipale din Lepe și Cartaya (Huelva) au contribuit cu 3000 de
Sora tinerei ucise în Lepe de partenerul său, a declarat astăzi, la tribunalul din Ayamonte (Huelva), unde a venit să revendice cadavrul surorii sale pentru a-l repatria, că vrea să solicite și custodia celor două nepoate, ale sale în vârsta de 2 și 5 ani. ” Încă de la început, intenția noastă a fost să repatriem
Familia Cristinei, românca ucisă în Lepe (Huelva), renunță la custodia celor două fetițe, de doi și cinci ani, pe care aceasta le avea cu ucigașul. Copilele vor rămâne într-un centru special până când vor fi adoptate. Din cauza situației precare a familiei Critinei, mama acesteia, care lucrează în Cehia, a hotărât să renunțe la custodia
Un român în vârstă de 59 de ani a fost arestat de Garda Civilă în această dimineață, fiind acuzat că și-a ucis soția în Plaza de la Estación din Collado Villalba (Comunitatea Madrid). Tragicul eveniment a avut loc duminică noaptea, la ora 00:50, când polițiștii au fost alertați cu privire la o altercație produsă în
D.V., presupusul autor al crimei din Lepe (Huelva) și fostul partener al Cristinei M., tânăra de 24 ucisă cu sânge rece, sâmbătă dimineața, a fost găsit și reținut de Garda Civilă. Potrivit polițiștilor, acesta a fost localizat duminică, în jurul orei 16:00 la o fermă din Tariquejos, la aproximativ 26 de kilometri de casa în
Articole mai vechi››