18 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

VASILE TURCU A MURIT LA SPITALUL DE URGENŢĂ FLOREASCA

Fostul acţionar al echipei Dinamo Bucureşti, omul de afaceri Vasile Turcu, a murit, în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 02:00, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde fusese internat săptămâna trecută în urma unei tentative de sucid.

Vasile Turcu, în vârstă de 62 de ani, a ajuns pe 1 martie la Spitalul de Urgenţă Floreasca în stare gravă, după o tentativă de suicid ce a avut loc în locuinţa sa din Bucureşti. Reprezentanţi ai Poliţiei Capitalei au declarat că Vasile Turcu a lăsat un bilet de adio, însă nu se cunoaşte conţinutul acestuia.

În urma tentativei de suicid a fost deschis un dosar la Parchetul Capitalei, fiind audiate mai multe persoane apropiate acestuia, luându-se în calcul nu doar varianta sinuciderii. Considerată moarte suspectă, sinuciderea afaceristului îi determină pe anchetatori să ia în calcul toate ipotezele, inclusiv pe cea a unei crime.

Vasile Turcu a fost un om de afaceri care deţinea grupul de firme Romconstruct, iar în 2013, conform Top 300 Capital, avea o avere de 30 de milioane de euro.

În 2001, Vasile Turcu s-a implicat ca finanţator la Dinamo, mai întâi la secţia de handbal a clubului, iar din 2004 a devenit acţionar la echipa de fotbal, retrăgându-se în 2011.

Marcel Popescu, fost preşedinte al Clubului Sportiv Dinamo Bucureşti, este omul care l-a convins pe Vasile Turcu să învestească pentru prima dată în sport, în anii 2000, când afaceristul decidea să sponsorizeze echipa de handbal masculin a clubului din Ştefan cel Mare.

Marcel Popescu a vorbit despre relaţia cu Vasile Turcu, precizând că în nicio clipă acesta nu i-a dat senzaţia că ar avea probleme sau gânduri suicidale. Mai mult, acesta plănuia să revină în lumea fotbalului ca investitor.

«M-a surprins… Nu m-aş fi gândit vreodată (n.r. că ar putea încerca să se sinucidă). Era un tip puternic, jovial, voios. Indiferent de problemele pe care le-ar fi avut, nu l-aş fi văzut pe Vasile să facă aşa ceva. Pe o scară de la 1 la 10, cred că eram la nivelul 0,1.

Eu l-am «răpit» din zona fotbalului. I-am spus că putem face performanţă. Cu Vasile, am dus echipa din zona retrogradării, până în semifinalele cupei EHF. El era asociat, echipa se numea Dinamo Romconstruct. Bugetul era de până în 500.000 de euro anual. Depindea de momentul în care ajungeai în faze superioare.

Era un om foarte săritor. Am mai vorbit cu el şi mereu vorbea de fotbal, avea gândul de a reveni la echipă. Discutam şi despre clubul sportiv.

Nu mi-a dat niciodată impresia că ar avea vreo problemă», a declarat Marcel Popescu la ProSport LIVE.