28 marzo 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

VALER DORNEANU A FOST ALES PREȘEDINTE AL CURȚII CONSTITUȚIONALE

Valer Dorneanu a fost ales miercuri preşedinte al Curţii Constituţionale, pentru un mandat de trei ani. Acesta nu a dorit să spună dacă a avut un contracandidat, subliniind că voturile au fost «strict personale, profesionale și umane».

«Am fost ales cu majoritate de voturi ca președinte al Curții Constituționale. Cred că ai mei colegi au avut în vedere experiența mea, calmul meu, spiritul meu conciliant și faptul că vom reuși împreună să ducem prestigiul acestei instituții, care este un pilon al statului de drept, mai departe, făcând tot ceea ce trebuie prin utilizarea experienței noastre de peste 25 de ani deja și prin aducerea unui suflu nou, prin contribuția celor nou-veniți. Am convenit să formăm o echipă», a declarat Valer Dorneanu la finalul şedinţei CCR.

Valer Dorneanu a subliniat că aşteaptă să coopereze foarte bine cu instituţiile statului, de la care îşi doreşte »să nu mai transforme Curtea Constituţională în acel loc în care să trimită toate neînţelegerile şi toate conflictele care există pe plan politic».

«Așteptăm să cooperăm foarte bine cu celelalte instituții ale statului, așteptăm de la ele să nu mai transforme Curtea Constituțională în acel loc în care să trimită toate neînțelegerile și toate conflictele care există în plan politic. ‘De rolul de arbitru nu ne putem depărta, dar n-am vrea să fim arbitru de ring, am vrea să fim arbitru constituţional. Că unii ne-au transformat în arbitru de ring»,  a declarat Dorneanu după alegerea sa ca preşedinte al CCR.

Alegerile pentru șefia CCR s-au desfășurat cu ușile închise, în noua componență, după ce Livia Stanciu, Attila Varga și Marian Enache au depus jurământul la Palatul Cotroceni.

»Eu zic că aici au fost voturi strict personale, profesionale şi umane. Cei care venim aici, după modelul francez, avem o clauză de ingratitudine faţă de cei care ne-au propus. Fie că ne-a propus preşedintele, fie că ne-a propus Senatul sau Camera Deputaţilor, aici suntem judecători ai Curţii Constituţionale obligaţi să respectăm Constituţia şi să impunem respectul ei, fără niciun fel de influenţă şi aşteptăm acel climat politic în care să nu existe nici măcar încercări de influenţă asupra activităţii Curţii Constituţionale», a adăugat acesta.

Valer Dorneanu a condus ca interimar Curtea Constituțională, după ce, în luna iunie, a expirat mandatul de președinte al lui Augustin Zegrean.

Curtea Constituțională este formată din 9 judecători numiți pentru un mandat de 9 ani, trei fiind desemnați de Camera Deputaților, trei — de Senat și trei — de președintele României.

CCR are un președinte ales prin vot secret, pentru o perioadă de 3 ani, cu majoritatea voturilor judecătorilor. Pentru alegerea președintelui, fiecare grupă de judecători numiți de Camera Deputaților, de Senat și de președintele României poate propune o singură candidatură. Dacă la primul tur de scrutin niciun candidat nu întrunește majoritatea voturilor, se va proceda la al doilea tur de scrutin între primii doi clasați sau trași la sorți, dacă toți candidații obțin același număr de voturi.