17 marzo 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

UN ROMÂN DIN CLUJ-NAPOCA, DAT DISPĂRUT ÎN ZARAGOZA ÎN URMĂ CU ZECE ANI ȘI ULTERIOR DECLARAT DECEDAT A FOST GĂSIT ÎN VIAȚĂ, ÎN CÁDIZ

Karoly Schmolka este un român din Cluj-Napoca, pe care destinul l-a adus în anul 2008 în Zaragoza, în căutarea unei vieți mai bune. Nimic neobișnuit până acum, numai că, la un moment dat, rudele au pierdut complet legătura cu acesta și după căutări îndelungate au ajuns să creadă că a murit.

Surpriza a venit în urmă cu câteva zile când, Poliția locală din Barbate (Cádiz), i-a înștiințat pe părinții lui Karoly că le-a găsit fiul și că acesta este încă în viață și își duce zilele pe străzile orașului Cadiz. Sâmbăta trecută aceștia au venit să-și întâlnească fiul pe aeroportul din Málaga, după aproape un deceniu în care l-au crezut mort.

Cel care a făcut posibilă această reîntâlnire, este chiar șeful Politiei Locale din Barbate, Jesús Varó, care era preocupat și totodată intrigat de comportamentul ciudat și obsesiv al lui Karoly Schmolka, un om al străzii pe care îl știa de mult timp.

«Nu știm de ce, în fiecare zi, singura lui activitate era să care apă din zona plajei, pe care o arunca apoi peste tot, pe drum. Am vorbit cu el și ne-am dat seama că ar putea suferi de un fel de tulburare», a explicat Jesús Varó.

”Karoly nu vorbea prea mult și nu avea asupra lui niciun document oficial cu care să-l putem identifica. Avea doar o bucată de hârtie cu un nume, despre care credeam că este numele lui, asta ajutându-ne să contactăm consulatul românesc din Sevilla”, mai spune oficialul.

Karoly Schmolka era înregistrat ca decedat în evidențe, dar având același nume ca și tatăl său, autoritățile au reușit să-i găsească familia în Cluj-Napoca.

Poliția locală din Barbate a reușit să-l pună pe Karoly în contact telefonic cu părinții săi. După ce și-au revenit din imensa surpriză, aceștia s-au arătat îngrijorați de modul în care acesta vorbește și comunică.

”L-au găsit ciudat, diferit și a trebuit să le explic că a suferit o traumă și că de ceva timp trăia în sărăcie pe străzi, pe plaje…”, mai spune Jesús Varó.

Părinții lui Karoly nu au ezitat nicio clipă să vină să-l ia și să încerce să afle ce s-a întâmplat cu el în Zaragoza, așa că au cumpărat un bilet de avion pentru el și au trimis câteva rude să-l ia.

Având în vedere starea lui Karoly, exista posibilitatea ca el să nu meargă la aeroport să-și întâlnească părinții, așa că șeful poliției locale din Barbate l-a urcat în mașină și l-a dus pe aeroportul din Malaga.

«Cele 24 de ore anterioare au fost petrecute de Karoly, cu noi, la secția de poliție», spune Jesús Varó, fericit că a reușit să reunească o familie.

Nici întoarcerea în România nu a fost chiar atât de simplă, având în vedere că românul nu avea niciun act de identitate și, mai mult, care era declarat decedat.

A fost nevoie de multe explicații date la controlul poliției dar într-un final, au reușit. Familia este recunoscătoare tuturor acelor oameni care au făcut eforturi supraomenești pentru a oferi lui Karoly o a doua șansă.