14 octubre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

UN ROMÂN A FOST CONDAMNAT ÎN FRANȚA LA 30 DE ANI DE ÎNCHISOARE

Un român în vârstă de 40 de ani a fost condamnat, vineri, în Franța la 30 de ani de închisoare. Acesta a scăpat de pedeapsa cu închisoarea pe viață cerută de procuratură.

În iulie 2014, bărbatul și-a ucis soția însărcinată în luna a șaptea cu 13 lovituri de cuțit. Ea a fost găsită într-o baltă de sânge, alături de cei doi copiii de cinci ani și 18 luni înjunghiați, în camera de zi a locuinței lor de la periferia Parisului.

Soția gravidă înjunghiată, cei doi copii cu gâtul tăiat, fără un mobil clar, acuzatul a povestit numai frânturi de amintiri, psihicul acestuia dominând cele cinci zile ale procesului.

După comiterea oribilelor crime, individul a scos bateria de la telefonul soției sale și a fugit în Frankfurt, Germania. După patru zile acesta a încercat să se sinucidă înainte de a merge la secția de poliție din Forbach, în Moselle.

Criminalul era electrician în construcții și părea că își iubește copiii trecând drept un muncitor model, pare că a fost victima unei «alterări a discernământului», a unei ”crize psihotice trecătoare”.

Aceasta a fost teza celor doi psihiatri care l-au examinat, intrigați de «actul de neînțeles» al unui «subiect lipsit de orice patologie».

”Individul, care a încercat să se sinucidă la câteva zile după crimele sale, și-a putut pierde rațiunea după o afirmație a soției sale trăită ca un abandon intolerabil pe fondul disputelor frecvente din cauza problemelor financiare ale cuplului”, a concluzionat în fața instanței unul dintre psihiatri.

”Neagă existența acestei alterări (a discernământului), timp de 20 de ani a fost un om bun, generos si harnic“, a argumentat Maude Savey, unul dintre avocații săi.

«Pedeapsa contează mai puțin. Singura miză era să aflăm dacă știa ce a făcut, iar curtea a răspuns da”, a declarat avocata familiei victimelor, Valentine Rebérioux.