Un profesor din Tulcea a fost reținut de procurorii DIICOT, fiind acuzat de pornografie infantilă și șantaj.
Lucian Șerbănică, în vârstă de 30 ani, profesorul care predă la două școli din municipiul Tulcea este acuzat de procurori că și-a creat un cont fals pe Facebook, apoi s-a împrietenit cu una dintre elevele sale, în vârstă de 13 ani, căreia i-a cerut fotografii nud, pretinzând că este reprezentantul unei agenții de modelling.
Bărbatul a folosit ulterior fotografiile pentru a o șantaja pe minoră, amenințând-o prin patru mesaje succesive că le va publica pe rețelele de socializare, după ce aceasta a refuzat să îi mai trimită și alte
”Prin secțiunea messenger, inculpatul Șerbănică Lucian a conversat prin mesaje text cu minora, prin care, pretinzând prin fotografia afișată contului că este o persoană de sex feminin și reprezentant al unei agenții de modeling, a invitat-o să participe la o preselecție de modeling, în sensul de a poza pentru eventuale reclame, determinand-o astfel să realizeze patru fotografii nud, pe care i le-a trimis prin aceeași aplicație.
Pentru a o determina/încuraja să facă acest lucru, inculpatul i-a trimis, la rândul său, minorei, două fotografii nud, pretinzând a fi cu propria persoană”, se arată în comunicatul DIICOT.
Cu ocazia percheziţiei efectuate, au fost identificate şi ridicate suporturi de stocare a datelor informatice, în vederea expertizării informatice.
Inculpatul a fost prezentat Tribunalului Tulcea cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Más historias
OMEN EDICIONES, O NOUĂ EDITURĂ ÎN MADRID, DEDICATĂ LITERATURII ROMÂNE
Proiectul CSO Admin: Sprijinirea Organizațiilor de Tineret Europene prin Formare și Mentorat
Proiectul HG Sustainable: Educație pentru Leadership Responsabil și Dezvoltare Durabilă