26 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

TRUPUL STUDENTEI DECEDATE ÎN ACCIDENTUL DE UTOCAR DIN CATALUNIA A FOST REPATRIAT

Trupul studentei decedate in accidentul de autocar din Catalunia a fost repatriat. Trupul neinsufletit  al Veronicăi, victima tragicului accident petrecut duminică 20 martie 2016, va călători spre România, astfel încât familia să o înmormânteze după datinile creştineşti.

Intr-un comunicat postat pe pagina oficiala de facebook al Consulatului Genera al Romaniei in Barcelona sunt explicate eforturile si demersurile intreprinse de membrii acestuia pentru ca trupul romancei sa ajunga cat mai repede la familie.

«Demersurile întregii echipe a Consulatului General al României la Barcelona începute în dimineaţa de 20 martie 2016 cu deplasarea celor doi reprezentanţi ai oficiului consular care au format echipa mobilă în zona accidentului, la Centrul de Management al Crizei organizat în Tortosa, la morga locală, pentru obţinerea de informaţii relevante în timp real , cu dialogul neostoit purtat de consulul general cu autorităţile locale implicate în gestionarea situaţiei, continuând cu asistenţa acordată rudelor victimei care au fost însoţite neîncetat de un membru al Consulatului General pe parcursul prezenţei lor în Spania pentru identificare şi îndeplinirea procedurilor de repatriere, sunt astfel finalizate.  Mulţumim tuturor acelora care au transmis condoleanţe şi ofertă de sprijin.

 Mulţumim pentru colaborare şi disponibilitate autorităţilor atât locale, cât şi celor din România cu ajutorul cărora acest tragic eveniment a fost soluţionat atât de grabnic. Dumnezeu să te odihnească, Veronica!

 Încă o dată, condoleanţe familiei şi prietenilor!» se arata in comunicatul Consulatului General al Romaniei in Barcelona.