26 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

TREI ZILE DE DOLIU NAȚIONAL ÎN MEMORIA MAJESTĂȚII SALE REGELE MIHAI I

Zilele de 14, 15 şi 16 decembrie sunt declarate zile de doliu naţional pe teritoriul României, în memoria Majestății Sale Regele Mihai I care a murit la 5 decembrie 2017, la reşedinţa sa din Elveţia.

Funeraliile vor avea loc pe 16 decembrie 2017, în Noua Catedrală de la Curtea de Argeş.

”În zilele de doliu național, toate instituțiile și autoritățile publice centrale și locale vor arbora drapelul României în bernă. De asemenea, drapelul României în bernă va fi arborat la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituțiilor de învățământ și de cultură, misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, în aeroporturi, porturi, gări și autogări, precum și ca pavilion pe navele de orice fel și pe ambarcațiunile ce navighează sub pavilion românesc.

Aceeași obligație revine, potrivit legii, și persoanelor fizice dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reședință. Totodată, televiziunile, radiourile şi instituţiile de cultură îşi vor adapta programul în mod corespunzător.”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Decizia privind declararea celor trei zile de doliu național pe teritoriul României a fost luată pe 6 decembrie în temeiul dispozițiilor Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României de către autoritățile și instituțiile publice.

Guvernul, împreună cu Casa Regală, organizează funeraliile naționale care vor avea loc în memoria Majestății Sale Regele Mihai. Reprezentanții instituțiilor guvernamentale implicate în organizarea ceremoniilor funerare sunt în legătură cu reprezentanții Casei Regale a României pentru stabilirea detaliilor, calendarului funeraliilor naționale, precum și implicarea fiecărei instituții guvernamentale.

Zi de doliu naţional a fost decretată şi pe 13 august 2016, în memoria reginei Ana care a murit la 1 august 2016, la vârsta de 92 de ani, la Spitalul din Morges – Elveţia.