28 marzo 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

TRAIAN BĂSESCU POATE FI URMĂRIT PENAL ÎN CAZUL JURNALIȘTILOR RĂPIȚI ÎN IRAK. PLÂNGEREA FUSESE DEPUSĂ DE CORNELIU VADIM TUDOR

Judecătoria Sectorului 5 a confirmat urmărirea penală în cazul lui Traian Băsescu, în dosarul în care Corneliu Vadim Tudor a depus pe numele fostului preşedinte o plângere privind jurnaliştii răpiţi în Irak.

Instanţa a constatat că este legală şi temeinică ordonanţa procurorilor Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 23 martie şi a confirmat redeschiderea urmăririi penale în cazul fostului preşedinte Traian Băsescu.

«În baza art. 335 C. proc. pen. constată legalitatea şi temeinicia ordonanţei nr.1543/P/2009 din data de 23.03.2015 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică în dosarul cu acelaşi număr şi confirmă redeschiderea urmăririi penale pentru prezumtivele fapte prev. de art. 248 c.p. şi art. 253 ind. 1 c.p., sesizate prin denunţul formulat la data de 19.11.2009 de petiţionarul Vadim Corneliu Tudor, privind pe numitul Traian Băsescu», se arată în decizia Judecătoriei Sectorului 5

Instanţa a mai constatat că a rămas fără obiect cererea de redeschidere a urmăririi penale pentru Vasile Blaga, în urma denunţului formulat de Corneliu Vadim Tudor în 25 noiembrie 2009.

Decizia Judecătoriei Sectorului 5 este definitivă.

Cererea procurorilor de la Parchetul instanţei supreme de confirmare a urmăririi penale în cazul lui Traian Băsescu, în dosarul în care Corneliu Vadim Tudor a depus pe numele fostului preşedinte o plângere privind jurnaliştii răpiţi în Irak, a fost discutată pe 7 octombrie, la Judecătoria Sectorului 5.

Fostul preşedinte Traian Băsescu, care a mers la Judecătoria Sectorului 5 la termenul respectiv, a arătat că le-a spus magistraţilor că nu a secretizat nici măcar o foaie din dosar şi că nu el a deţinut dosarul operaţiunilor, rolul său fiind de a coordona instituţiile statului.

«În declaraţia mea am spus că nu am secretizat nici măcar o foaie din dosarul răpirii jurnaliştilor. Nu era treaba mea partea operativă. Rolul meu a fost să pun cap la cap toate serviciile, ale armetei, SRI şi SIE, pentru a colecta informaţiile şi a face ca aceastea să lucreze în aceeaşi direcţie. Nu eu am avut dosarul operaţiunilor. El a avut cap de filă SIE», a declarat fostul preşedinte.

Întrebat dacă ar avea vreun avantaj dacă dosarul ar fi desecretizat, Băsescu a spus că astfel s-ar putea demonstra că reclamaţia împotriva sa este «o prostie».

«Categoric da, ar confirma că e o prostie reclamaţia lui Vadim Tudor», a adăugat Traian Băsescu.

Dosarul a ajuns la Judecătoria Sectorului 5 în urma unei decizii din 6 august a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a stabilit că această instanţă este competentă să judece cazul, pentru că Traian Băsescu nu mai are în prezent vreo calitate oficială.