20 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

TENSIUNI ÎN TÂRGU MUREȘ. MII DE MAGHIARI CER ÎN STRADĂ AUTONOMIA ȚINUTULUI SECUIESC

Tensiuni in Targu Mures. Mii de maghiari cer in strada autonomia Tinutului Secuiesc. Aproximativ 4.000 de persoane au participat joi, 10 martie, la un marş neautorizat între Monumentul Secuilor Martiri din Târgu-Mureş şi sediul Prefecturii Judeţului Mureş, pe o distanţă de aproximativ 3 kilometri.

Evenimentele au debutat la ora 16.00, cu o manifestare de comemorare a secuilor martiri la care au susţinut alocuţiuni, printre alţii, Izsak Balazs – preşedintele Asociaţiei „Siculitas” şi lider al CNS, europarlamentarul Tokes Laszlo, Szilagyi Zsolt – preşedintele PPMT, Marc Gafarot i Monfo – reprezentant al Partidului Democrat Catalan, Jose Mari Extebarria – reprezentant al Partidului Naţional Basc şi Gunther Dauwen – director al Alianţei Libere Europene.

La finalul comemorării, care a durat aproximativ două ore, Izsak Balazs, preşedintele Asociaţiei „Siculitas”, cea care a organizat comemorarea, i-a îndemnat pe cei prezenţi să se deplaseze la sediul Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş, pentru a depune o petiţie în care se solicită autonomia Ţinutului Secuiesc  denumită „Manifest de Ziua Libertăţii Secuieşti”.

„Refuzul dialogului în schimb încurajează apariţia extremismului. În spiritul celor prezentate cerem: Ţinutul Secuiesc să formeze o regiune administrativă şi de sine stătătoare, investită cu competenţe specifice. Acest statut de drept public să fie garantat prin lege, legea autonomiei ţinutului secuiesc.

În vederea adoptării acestei legi, Guvernul să înceapă dialog cu reprezentanţii legali a Ţinutului Secuiesc, cu Consiliul Naţional Secuiesc şi cu autorităţile locale secuieşti. Guvernul României să respecte necondiţionat tratatul bilateral încheiat între România şi Ungaria, privind înţelegerea, cooperarea, buna vecinătate, cu atenţie deosebită asupra articolului 15/9, prin care părţile se angajează să nu schimbe componenţa naţională a zonelor populate de comunităţi naţionale”, se arată în petiţie.