20 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

TĂRICEANU CRITICĂ DUR GUVERNUL CIOLOȘ PENTRU MODIFICĂRILE ADUSE CODURILOR CIVIL ȘI PENAL

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a calificat drept „gravă” decizia Guvernului de a adopta prin ordonanță de urgență modificările la Codul penal și Codul de procedură penală.

Procurorul poate solicita de la bănci datele financiare ale unei persoane, fără aprobarea iniţială a unui judecător, se arată în ordonanţa de modificare a Codului de Procedură Penală adoptată de Guvern, măsura despre care unii avocaţi, dar şi un ONG, susţin că este neconstituţională. Procurorul poate să ceară direct de la bănci, fără încuviinţarea prealabilă a unui judecător, datele financiare ale unei persoane, se arată în Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Codului Penal şi a celui de Procedură Penală, adoptată miercuri de Guvern. Modificarea elimină astfel filtrul judecătoresc, prevăzut până acum de Codul Penal.

Printre modificările aduse se află şi dreptul procurorului de a revoca o hotărâre judecătorească, în cazul controlului judiciar şi al controlului judiciar pe cauţiune.

„Dacă un Guvern politic, cu sprijin în Parlament, ar fi decis să adopte aceste măsuri prin ordonanță ar fi ieșit un scandal public uriaș. Mă bucur că presa care funcționează la comandă se devoalează și nu spune nimic pe subiectul ăsta, toți tac chitic.

Subscriu punctului de vedere exprimat de fostul premier Victor Ponta că această ordonanță ar trebui trântită în Parlament, pentru ca actualul Executiv și cetățenii să înțeleagă că modificări importante și grave care privesc drepturile și libertățile cetățenilor nu pot să fie adoptate în mod arbitrar de o persoană care este ministru al Justiției și care a îndeplinit un rol de traducător mărunt al Bruxelles”, a declarat sâmbătă, la Buzău, în cadrul unei conferințe de presă, Călin Popescu-Tăriceanu.