23 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

SORIN GRINDEANU ESTE NOUL PRIM MINISTRU AL ROMÂNIEI

Sorin Grindeanu este noul prim ministru al României, după ce decretul de numire a acestuia a fost semnat de președinte. Klaus Iohannis a semnat decretul fără a face vreo declarație publică și fără a-și asuma public această numire.

Singura reacție din partea Administrației Prezidențiale a fost un comunicat apărut în această dimineață pe site-ul presidency.ro, în care se anunță acceptarea lui Sorin Grindeanu și desemnarea lui pentru funcția de prim-ministru.

«Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat vineri, 30 decembrie a.c., decretul privind desemnarea domnului Sorin Mihai Grindeanu în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru, pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi listei noului Guvern, potrivit art. 103 alin. (2) din Constituţia României, republicată», se arată în comunicatul de presă.

Noul guvern ar putea fi format în mai puţin de zece zile, spune vicepreşedintele ALDE, Andrei Gerea. Acesta a precizat că vor începe discuţii serioase privind nominalizarea noilor miniştri încă de astăzi.

”Sper să avem și un guvern cât mai repede instalat, să implementăm programul de guvernare și cetățenii să simtă și ei o bună guvernare și să reușim să creștem nivelul de trai”, a spus Andrei Gerea.

Vicepreședintele ALDE a afirmat că, cel mai probabil, noul guvern va fi format în mai puțin de zece zile.