5 diciembre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

ȘOFERUL MICROBUZULUI IMPLICAT ÎN ACCIDENTUL DIN UNGARIA, ÎN CARE ȘI-AU PIERDUT VIAȚA NOUĂ PERSOANE, FĂCEA LIVE PE FACEBOOK ÎN MOMENTUL ACCIDENTULUI

Victimele se întorceau din Slovenia, în România. Șoferul era din Deaj, județul Mureș, iar ceilalți din Agristeu.

Până în prezent, s-a stabilit că patru persoane decedate sunt de cetățenie română, existând indicii că și restul victimelor ar fi cetățeni români, însă procedura de identificare se află încă în curs de desfășurare și se derulează cu dificultate, dată fiind gravitatea accidentului.

Trupurile neînsuflețite vor fi transportate la morgă pentru efectuarea autopsiei și a analizelor pe bază de ADN. MAE a solicitat autorităților române competente identificarea şi înştiinţarea, în regim de urgență, a familiilor din ţară ale persoanelor decedate în urma accidentului.

Totodată, având în vedere numărul mare de victime, ministrul afacerilor externe a dispus activarea Fondului special de urgență aflat la dispoziția ministerului, în vederea suportării costurilor legate de repatrierea trupurilor neînsuflețite.

Un detaliu șocant a ieșit la iveală la câteva ore după accident, când un cunoscut al şoferului a postat un filmuleţ pe Facebook. Din imagini rezultă că şoferul microbuzului făcea live pe Facebook, moment în care ar fi ajuns pe contrasens și s-a produs tragedia.

De asemenea, Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate a fost activat în cadrul Celulei de Criză a MAE, pentru preluarea tuturor solicitărilor de asistență din partea familiilor.

Celula de Criză a MAE își continuă activitatea 24/7 până la finalizarea tuturor demersurilor de identificare a victimelor accidentului și repatrierea trupurilor neînsuflețite.

Ambasada României la Budapesta este în contact permanent cu autoritățile locale și cu membrii de familie, acordând asistență consulară inclusiv prin eliberarea documentelor necesare repatrierii trupurilor neînsuflețite și eliberarea certificatelor de deces.