26 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

SEPARATIȘTII CATALANI ÎȘI PĂSTREAZĂ MAJORITATEA ABSOLUTĂ ÎN PARLAMENT

În urma alegerilor regionale desfăşurate joi, separatiştii catalani şi-au păstrat majoritatea de care dispuneau în parlamentul catalan înainte de declaraţia de independenţă.

După numărarea a peste 99% dintre buletinele de vot, cele trei formaţiuni separatiste ar dispune, cu 70 de locuri în parlamentul regional, de majoritatea absolută (care este de 68).

În schimb, raportat la voturile din regiunile rurale, separatiştii au majoritatea în parlament dar nu şi o majoritate de voturi: 47,5% dintre catalani au votat pentru aceste formaţiuni, dar 52,42% împotrivă.

Cu participare de aproape 82%, alegătorii catalani  au atins un record istoric, însă prima forţă politică ce a fost votată în Catalunia este partidul liberal anti-independenţă Ciudadanos, care obţine 37 de locuri.

Atac la premier

Fostul şef al executivului catalan, Carles Puigdemont, a urmărit numărătoarea voturilor de la Bruxelles, unde s-a refugiat cu patru dintre foştii săi miniştri şi încearcă în zadar să obţină sprijinul Uniunii Europene.”

Carles Puigdemont după aflarea rezultatelor alegerilor«Vreau să felicit poporul catalan pentru că a dat o lecţie lumii, o lecţie de civism şi democraţie.Acesta este un rezultat pe care nimeni nu îl poate discuta. Prim-ministrul spaniol Mariano Rajoy a pierdut plebiscitul pe care l-a căutat», a declarat Carles Puigdemont de la Bruxelles.

«Europa trebuie să ia notă, reţeta lui Rajoy nu funcţionează în Catalunia”, a mai adăugat acesta, după aflarea rezultatelor.

Joi noapte, Alexandre Winterstein, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a fost întrebat de reporterii France Presse dacă UE își va schimba poziţia privind criza catalană după votul de joi.

”Poziţia noastră cu privire la problema Cataluniei este bine cunoscută şi a fost reiterată în mod regulat şi la toate nivelurile. Ea nu se va schimba. Fiind alegeri regionale, nu avem de făcut comentarii”, a declarat acesta.

Alegerile anticipate convocate la 27 octombrie de şeful guvernului spaniol Mariano Rajoy, vin în urma activării articolului 155 din Constituția Spaniolă, a dizolvării parlamentului catalan șie destituirii executivului regional din cauza proclamării independenţei.

Noul Parlament catalan