4 octubre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

SCHIMBĂRI MAJORE ÎN CONDUCEREA PSD

Majoritatea actualilor vicepreşedinţi ai PSD ar putea să nu mai candideze pentru un nou mandat la Congres, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse social-democrate, mulţi fiind afectaţi de interdicţia cumulului de funcţii, urmând să apară nume noi, ca Mihai Fifor, Victor Negrescu şi Gabriela Szabo.

Astfel, noul Birou Permanent Naţional al PSD va avea pentru funcţii de vicepreşedinte ocupate de membri ai Organizaţiei de Femei. Social-democratele cotate cu mari şanse de a deveni vicepreşedinţi ai PSD sunt Ecaterina Andronescu şi Gabriela Firea, care ocupă funcţia şi în acest moment, precum şi ministrul Gabriela Szabo şi europarlamentarul Viorica Dăncilă. Un alt nume avansat pentru această listă este cel al Liei Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei şi vicepreşedinte în funcţie, aceasta vizând iniţial o funcţie de prim-vicepreşedinte, poziţie care nu a mai fost înfiinţată în partid.

Potrivit surselor citate, puţini dintre actualii vicepreşedinţi se vor mai regăsi în noul BPN. În schimb, în cursă ar urma să se înscrie multe nume noi, precum ministrul Economiei, Mihai Tudose, liderul senatorilor PSD, Mihai Fifor, europarlamentarul Victor Negrescu, ministrul Culturii, Ionuţ Vulpescu, şi actualul secretar general al PSD, Andrei Dolineaschi.

Unii dintre actualii lideri ar putea renunţa la prezenţa în conducerea centrală a partidului, din cauza interdicţiei de cumul de funcţii în partid la nivel local şi central, un astfel de caz fiind cel al preşedintelui PSD Vrancea, Marian Oprişan.

Din noul BPN ar urma să iasă lideri precum miniştrii Nicolae Bănicioiu şi Mircea Duşa, preşedintele CJ Gorj Ion Călinoiu, foştii miniştri Ioan Rus şi Titus Corlăţean, liderul PSD Braşov, Constantin Niţă, europarlamentarul Dan Nica, preşedintele PSD Caraş-Severin, Ion Mocioalcă, deputatul Eugen Bejinariu, precum şi preşedintele PSD Bucureşti, Robert Negoiţă.

În ceea ce priveşte funcţia de preşedinte executiv, până în acest moment singurul care şi-a anunţat intenţia de a candida este preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

O altă funcţie importantă care urmează să fie stabilită de PSD este cea de secretar general. Acesta este numit de Comitetul Executiv, după Congresul PSD. Potrivit surselor citate, această funcţie ar urma să îi revină liderului deputaţilor social-democraţi, Marian Neacşu.

În total, la Congresul PSD vor fi aleşi 14 vicepreşedinţi, precum şi un preşedinte executiv.

Vineri, la ora 12.00, este termenul limită pentru depunerea candidaturilor, urmând ca acestea să fie validate într-o şedinţă a Comitetului Executiv Naţional, care va avea loc la ora 14.00.