Actualul președinte interimar al PNL, Raluca Turcan, a luat-o în vizor pe Alina Gorghiu şi spune că în subiectul decontării banilor de către Autoritatea Electorală Permanentă către PNL trebuie să răspundă fosta conducere a partidului, din timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare.
”PNL a depus toate documentele, din informațiile pe care le-am primit de la colegii mei. În momentul de față PSD are datorii de trei ori mai mari decât PNL. PSD nu a primit 50% din decontul de la AEP. Vă asigur că și PNL va primi tot aceeași sumă pe care a primit-o și PSD.
Observ că în spațiul public se vorbește doar despre PNL și nu aș dori să mai fac comentarii pe acest subiect. În spațiul public se plimbă fotografia mea și a altor colegi care asigurăm în acest moment conducerea PNL, cu titlul că avem probleme cu legea.
Eu îmi asum doar ceea ce s-a semnat de către organizația PNL Sibiu și acolo toate lucrurile sunt în regulă. Toate documentele oficiale au fost semnate de fosta conducere și trebuie discutat cu fostul mandatar financiar”, a declarat Raluca Turcan.
Alina Gorghiu susține că nu s-au găsit probleme la campania națională, de care s-a ocupat ea în calitate de președinte al partidului, ci la filiale județene.
«În ceea ce mă privește, am să vă spun că tot ce a ținut de campania de care m-am ocupat este decondat de AEP. Mai sunt câteva filiale care au semnat anumite contracte, care se semnează nu cu președintele de partid, ci cu firma de consulață și președintele filialei județene, care urmează să fie decontate de AEP, în măsura în care vor fi depuse documentele justificative.
Nu există nicio situație complicată, niciun fel de situație care să ducă la un fel de răspundere a vechii conduceri, care apropo de acest lucru și nimeni nu spune a luat această decizie colectiv cu tot cu domnul Bușoi, cu doamna Turcan, cu Alina Gorghiu, cu Bolojan. cu Falcă, cu Cezar Preda, Bălan și alții care erau în conducerea restrânsă a partidului.
A spus că documentele oficiale a fost semnate de vechea conducere și că trebuie discutat cu mandatarul financiar. Întâmplarea face că nu am semnat aceste contracte, dar nu mă derobez de orice responsabilitate, dacă ea există. Dar mandatarul financiar este cel care solicită documentele justificative de la organizațiile județene și tot el răspunde în fața organelor mandatate.
Mandatarul financiar a fost o firmă. Eu nu știu să existe genul ăsta de probleme în nicio organizație județeană. În ceea ce mă privește am răspuns de campania națională și nu există probleme pe această zonă. Pe locale, foarte mare parte din organizații își vor deconta banii separat. Aceste documente vor fi depuse și se vor vedea cum se vor face decontările”, a declarat Alina Gorghiu, fostul președinte PNL.
Más historias
INNETICA asiste a la reunión del proyecto europeo ‘Hippotherapy and Healthy Tourism’ en Kayseri(Turquía)
OMEN EDICIONES, O NOUĂ EDITURĂ ÎN MADRID, DEDICATĂ LITERATURII ROMÂNE
Proiectul CSO Admin: Sprijinirea Organizațiilor de Tineret Europene prin Formare și Mentorat