24 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

Revolta Elenei Udrea: Cred că mult mai interesant este cum işi petrec vacanţa Pescariu, Florică, Dobrescu

Fostul ministru, Elena Udrea, s-a revoltat pe Facebook din cauza faptului că media arată un foarte mare interes față de viața sa de zi cu zi și activitățile pe care aceasta le întreprinde.

Udrea atrage atenția asupra faptului că sunt alți oameni care au adus prejudicii statului și față de care nu se arată la fel de mult interes precum se arată față de ea.

elena_udrea_postare_facebook

«De mai bine de un an, nu mă uit la televizor decât în mod excepţional, deci mai aflu ce se mai spune atunci când îmi relatează cineva, de regulă subiecte referitoare la mine. 
Înţeleg că există o preocupare a unora faţă de cum îmi petrec fiecare zi a acestei veri, evident nimic din ceea ce fac nescăpând criticilor lor vehemente.
Eu cred că mult mai interesant este cum işi petrec vacanţa Pescariu, Florică, Dobrescu şi alţi colaboratori ai Sistemului, lăsaţi liberi pe la Monte Carlo şi Miami şi cu zecile de milioane la ei, decât ce fac eu la Năvodari, la un majorat ori la o înmormântare», a scris revoltată Elena Udrea pe Facebook.