28 marzo 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

REACȚIA LUI DACIA CIOLOȘ DUPĂ DECIZIA CCR PRIVIND PENSIILE SPECIALE ALE ALEȘILOR LOCALI

Premierul Dacian Cioloș a afirmat, miercuri seară, într-o conferință de presă la Ambasada României de la Paris, că se bucură că CCR a dat câștig de cauză contestației Guvernului referitoare la legea privind pensiile speciale ale aleșilor locali.

«Nu pot decât să mă bucur că ceea ce noi am subliniat după analiza legii a fost confirmat de Curtea Constituțională. Mi se pare important să putem asigura, pe de o parte, predictibilitatea în deciziile care se iau, inclusiv cele vis-a-vis de pensii. Așa cum am spus, noi lucrăm pe proiectul de lege a salarizării unitare și, după ce avem o imagine clară privind salarizarea, se poate discuta și legat de pensii.

Dar cred că astfel de proiecte de lege punctuale care creează privilegii pentru o categorie sau alta n-o să rezolve problemele pe care trebuie să le rezolvăm, să le clarificăm. Mă bucur că și Curtea Constituțională a clarificat lucrurile și a dat câștig de cauză contestației pe care am făcut-o», a declarat Dacian Ciolos.

Premierul a adăugat că Guvernul nu a contestat «sensul de a avea sau nu anumite tipuri de pensii pentru aleșii locali«, ci modul în care legea a fost elaborată.

«Eu cred că astfel de teme pot fi discutate într-un context mai larg atunci când o să putem lua în discuție echilibrarea situației pensiilor în general», a adăugat Ciolos.

CCR a constatat miercuri că legea referitoare la pensiile speciale pentru aleșii locali nu îndeplinește condițiile de claritate și previzibilitate cu privire la «indemnizația pentru limită de vârstă«, sub aspectul naturii juridice a acestei instituții, al sferei beneficiarilor săi și al modului de acordare a dreptului.