25 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

PSD SPANIA, BAZIN DE CADRE PENTRU CELELALTE PARTIDE ROMÂNEȘTI?

Politica de cadre a partidelor romanesti din Diaspora, in cazul de fata Spania, naste situatii hilare.

In momentul acesta, romanii din  Spania se «bucura» de prezenta celor doua partide mari, PSD si PNL, plus filiale ale partidelor mai mici ca UNPR, PMP sau M10(partidul Monicai Macovei) si pana nu demult PPDD, care. de fapt, au si dat deputatul de Diaspora, pe Aurelian Mihai, care intre timp a ajuns la PNL si care a cochetat la un moment dat chiar cu PSD.

In apropierea datei de 8 martie(13 martie) , PSD si UNPR si-au infiintat organizatii de femei. Asta e bine, este o problema a lor interna, doar ca la o privire mai atenta descoperim un lucru straniu: ca multe partide romanesti din Spania au in functii de conducere fosti PSD-isti, demisi sau demisionari.

Cazul cel mai celebru este la UNPR, acolo unde Ion Brindusescu, care nu cu mai mult de un an de zile in urma era propulsat de catre conducerea interimara a PSD Diaspora de atunci, ca presedinte PSD Spania, a ales sa se desparta de Partidul Social Democrat in relatii nu tocmai cordiale si il regasim acum ca lider UNPR, luand cu el si cateva persoane. Organizatia de Femei a UNPR Spania si-a desemnat presedinte pe Marinela Ionita, fosta PSD Castellon, cu state vechi in partid, dar care si ea a ales drumul UNPR-ului in dauna PSD.

Nici  PNL Spania, teoretic adversarul cel mai de temut al PSD-ului, nu a scapat de aceasta tendinta. Unul dintre copresedintii PNL, Marius Fechet a fost membru de frunte a PSD Coslada, iar Ana Maria Bratu, de asemenea unul din liderii PNL-ului din Spania a ocupat functii importante in Partidul Social Democrat.

Exemplele pot continua, existand si alte cazuri de migratie politica de la stanga la dreapta si retur, doar ca despre toate acestea vom detalia in episoadele urmatoare…

 

Serbu Catalin