18 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

PROIECT EUROPEAN DE CERCETARE COORDONAT DE POLIȚIA DE FRONTIERĂ ROMÂNĂ

Începând cu anul 2014, Poliţia de Frontieră Română are calitatea de coordonator în cadrul unui proiect european de cercetare, ce vizează întărirea supravegherii frontierelor terestre ale Uniunii Europene, care este susţinut de Comisia Europeană şi la care participă, în calitate de parteneri, autorităţi din mai multe state membre – Poliţia de Frontieră din Finlanda, Guardia Civil din Spania şi Centrul de Studii de Securitate din Grecia (KEMEA), parte a ministerului de interne elen.

Astfel, după o serie de negocieri şi o perioadă de elaborare a documentației aferente ce a durat aproximativ doi ani, în anul 2014, Poliţia de Frontieră Română, împreună cu cei 3 parteneri externi, a lansat un proiect european de cercetare şi dezvoltare, finanţat de Comisia Europeană prin intermediul Programului Cadru numărul 7 – EWISA “Early Warning for Increased Situational Awareness”.
Proiectul EWISA a debutat la data de 01.09.2014, momentul semnării acordului cadru de finanţare cu CE precum şi a acordului de parteneriat cu membrii consorţiului.

Având un buget total de aproximativ 14 milioane de euro, la finalul perioadei de implementare ce va dura 46 de luni, proiectul doreşte să obţină un sistem de analiză video de care va putea beneficia orice stat membru UE şi care va îmbunătăţi capacitatea de reacţie a autorităţilor responsabile cu supravegherea frontierei terestre. Astfel, se doreşte obţinerea unei situaţii operaţionale mai detaliată prin combinarea imaginilor video şi radar cu celelalte surse de informaţii, cum ar fi bazele de date precum şi citirea automată a caracterelor, detectarea automată a mişcărilor, numărarea ţintelor şi detectarea anomaliilor.

Conceptul proiectului a fost dezvoltat având la bază rezultatele analizelor de risc, fiind adaptat la contextul de securitate actual la nivelul UE, astfel încât să fie îmbunătăţite performanţele de intervenţie în timp real. Ameninţările la care face referinţă proiectul sunt migraţia ilegală, contrabanda, traficul cu droguri şi materiale periculoase, traficul cu arme.
Fluxul masiv de migranţi care a trecut frontierele terestre ale UE în ultimul an este dovada clară a necesităţii creşterii capacităţii de reacţie a autorităţilor responsabile cu supravegherea frontierei prin crearea unui sistem de avertizare timpurie, care să permită acestora să acţioneze în timp util.

În prezent au fost finalizate primele două pachete de lucru din cadrul proiectului, respectiv Analiza necesităţilor şi Strategia, în cadrul cărora au fost definite nevoile operaţionale de la frontierele externe terestre ale statelor membre UE precum şi scenariile unde se vor testa rezultatele finale.
Pentru maximizarea rezultatelor şi pentru a acoperi o arie cât mai largă din punct de vedere geografic şi operaţional au fost definite 4 scenarii diferite, la frontierele externe terestre ale partenerilor. Scenariile acoperă o gamă largă de sisteme de supraveghere existente la frontieră şi reprezintă un mediu propice pentru testarea soluţiilor finale.

În acest sens, rezultatele concrete ale proiectului vor fi testate în zonele identificate pentru scenarii şi condiţii reale de teren, la frontiera externă a Uniunii Europene, astfel: în România, la frontiera cu Ucraina, în Finlanda la frontiera cu Rusia, în Grecia la frontiera cu Turcia şi în Spania, mai concret în Melilla (Nordul Africii) la frontiera cu Marocul.

De asemenea, echipele de proiect din cele 4 state membre partenere lucrează la definitivarea documentaţiei pentru licitaţie. Licitaţia va avea ca obiect servicii de cercetare şi dezvoltare şi va fi organizată în conformitate cu legislaţia comunitară şi naţională în domeniul achiziţiilor publice.

În sprijinul eventualilor participanţi, în luna martie a.c. va fi organizată, la Atena, o zi dedicată prezentării proiectului la care sunt invitaţi să participe toţi cei interesaţi, orice feed-back primit în urma activităţii fiind bine venit. Toate anunţurile oficiale vor fi publicate pe site-urile oficiale ale proiectului şi ale instituţiilor partenere iar anunţul licitaţiei publice va fi publicat şi în Jurnalul Oficial al UE.