26 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

PROCENTUL DE ȘOMERI ROMÂNI DIN ZONA MADRID

Șomajul în Spania este în continuare la cote foarte mari. Între provincii există diferențe importante și în interiorul comunităților autonome există diferențe semnificative între localități.

Astăzi avem ca și studiu de caz Comunitatea de Madrid, regiune în care trăiesc 205 000 de cetățeni români, conform datelor oficiale din ianuarie 2016, cea mai mare comunitate românească din Spania și una din cele mai mari din lume.

Provinciile cu șomaj mai mic decât media naționala sunt: Guipúzcoa (14%), Soria (16%), Navarra (16%), Huesca (16%), Segovia (16%), Valladolid (16%), Lugo (17%), Lérida (17%), Vizcaya (17%), La Rioja (17,58%) și Madrid (17,79%).

Pe de alta parte, provinciile cu șomajul mare sunt: Almería (31%), Las Palmas (32%), Ceuta (32%), Málaga (32%), Sevilla (32%), Ciudad Real (34%), Granada (34%), Melilla (35%), Jaén (35%) și Cádiz (42%).

Conform datelor de la  Institutul Național de Statistică Spaniol, în Comunitatea de Madrid locuiesc 1,2 milioane de străini, dintre care 335 000 au fost naționalizați(au primit cetățenia spaniolă). Din totalul de străini din regiunea Madrid, cea mai numeroasă comunitate sunt românii, cu un total de 24 % (205 000 romani). Dintre ei, 27 % sunt in șomaj sau încasează ajutoare sociale și un procent de 72 % sunt angajați cu contract sub diferite forme.

Dintre strainii aflati in comunitatea Madrid, in rândul chinezilor este cel mai mic număr de șomeri, doar 4 % iar cel mai mare il găsim in rândul subsaharienilor(59 % sunt in șomaj).