Actualul primar din Voluntari, Florentin Pandele şi fostul ministru de Interne, Petre Tobă, rămân fără titlurile de doctor.
Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis, cu 36 de voturi ”pentru” şi unul ”împotrivă”, că fostul ministru Petre Tobă şi primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele, au plagiat în lucrările de doctorat.
Săptămâna trecută, comisiile de specialitate din Consiliul Național de Atestare a Titlurilor Universitare au dat verdicte de plagiat în cazul celor două teze de doctorat, iar Consiliul de atestare a diplomelor urma să dea verdictul final.
Din primele informații reiese că cei doi ar fi scris pasaje întregi din alte lucrări, fără să amenționeze sursa citată.
Nu este prima dată când cele două lucrări se află sub lupa comisiilor de verificare.
În urmă cu câteva zile, fostul ministru de Interne Petre Tobă a făcut o plângere penală împotriva CNATDCU, în care reclamă săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu modul de constituire a comisiei de experţi, menționând că ar fi fost întrunită ilegal comisia.
Conform legislației, ei au 10 zile la dispoziție pentru a depune contestație.
Más historias
INNETICA asiste a la reunión del proyecto europeo ‘Hippotherapy and Healthy Tourism’ en Kayseri(Turquía)
OMEN EDICIONES, O NOUĂ EDITURĂ ÎN MADRID, DEDICATĂ LITERATURII ROMÂNE
Proiectul CSO Admin: Sprijinirea Organizațiilor de Tineret Europene prin Formare și Mentorat