27 marzo 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

PRIMARUL CAPITALEI: FOȘTI OFIȚERI DIN SERVICII FAC PRESIUNI PENTRU RADET

Primarul Capitalei, Gabriela Firea a declarat într-o emisiune de la Antena 3, că foști ofițeri ai serviciilor secrete fac presiuni uriaşe din partea unor companii străine care vor să cumpere RADET.

Gabriela Firea spune că în acest moment există o singură companie care face presiuni pentru a forţa primăria să renunţe la investiţiile în RADET şi să îl privatizeze.

”Cel mai mare pericol vine de la reprezentantii unor companii private care doresc cu toată forța să facă afaceri în continuare în acest domeniu.

Ni se dau semnale explicite să o lăsăm mai moale cu organizarea și investițiile la RADET pentru că există firme interesate să cumpere cu totul pe doi lei RADETUL.

Vin informații că Veolia vrea să preia RADET pentru că a mai preluat câteva în țară și a văzut că se poate și fără competiție serioasă”, a spus primarul capitalei.

Veolia este o companie multinațională care  deține mai mult de 3.000 de stații de epurare a apelor uzate la nivel mondial.

Veolia asigură furnizarea serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare în București, Ploiești, Chitila și Otopeni.

În anul 2016, Consiliul Local din Zaragoza a amendat UTEDEZA (o companie care aparține Veolia Water Systems n.r.), cu 278.000 de euro pentru poluarea râului Ebro din cauza nedepurării apelor reziduale la standardele de calitate impuse.