Președintele Comisiei Europene Jean Claude Juncker l-a sărutat pe frunte pe fostul președint Traian Băsescu, în Parlamentul României.
Momentul, unul inedit în cadrul diplomației europene, a avut loc în Parlamentul României. Fostul președinte Traian Băsescu a fost sărutat pe frunte de președintele Comisiei Europene Jean Claude Juncker care se află pentru prima dată în calitate de preşedinte al Comisiei Europene, într-o vizită în România. La intrarea în sala de plen, Jean Claude Juncker i-a îmbrăţişat pe Victor Ciorbea şi Adrian Năstase, l-a salutat pe Victor Ponta, iar pe Traian Băsescu l-a sărutat pe frunte.
Un alt moment inedit din cadrul acestei vizite o face alăturarea, la masa, a lui Traian Băsescu cu foștii premieri Victor Ciorbea și Adrian Năstase. Momentul inedit a fost explicat de Călin Popescu Tăriceanu ca o gafă a celor de la Protocol, fiind invitați toți foștii președinți, dar E. Constantinescu nu a fost in țară iar I. Iliescu a participat doar la Cotroceni, astfel ajungandu-se la această alăturare.
Más historias
OMEN EDICIONES, O NOUĂ EDITURĂ ÎN MADRID, DEDICATĂ LITERATURII ROMÂNE
Proiectul CSO Admin: Sprijinirea Organizațiilor de Tineret Europene prin Formare și Mentorat
Proiectul HG Sustainable: Educație pentru Leadership Responsabil și Dezvoltare Durabilă