5 diciembre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

PRECIZĂRI ALE MINISTERULUI PENTRU ROMÂNII DE PRETUTINDENI CA URMARE A VIZITEI ÎN BORNHEIM, UNDE DOI MUNCITORI ROMÂNI ȘI-AU PIERDUT VIAȚA ÎN CONDIȚII SUSPECTE

Victor Ionescu, subsecretarul de Stat în cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, însoțit de Gheorghe Dimitrescu, Consulul General al României la Bonn, s-au deplasat în localitatea Bornheim, la complexul unde locuiesc aproximativ 400 de cetățeni români care desfășoară activități agricole la o fermă de căpșuni și sparanghel.

Deplasarea delegației a avut loc ca urmare a unor articole apărute în presa din România, conform cărora doi cetățeni români angajați ai unei firme din zonă ar fi decedat în condiții suspecte.

Oficialii români au discutat cu patronul firmei, cu numeroși lucrători români și au luat legătura, totodată, cu familia unuia dintre cei decedați, pentru a clarifica atât circumstanțele în care s-au produs tragediile, cât și pentru a constata condițiile de muncă și viață ale românilor de acolo.

”Este regretabil faptul că în același complex au decedat doi români, în interval de mai puțin de o lună, respectiv, la datele de 10 mai și 8 iunie. Unul dintre ei avea probleme cardiace, suferise chiar o intervenție în care i se montaseră stenturi.

În ziua morții nu se dusese la lucru, iar când colegii de cameră s-au întors de la muncă, l-au găsit mort. Din discuțiile cu reprezentanții firmei nu a reieșit clar de ce o persoană de aproape 65 de ani, cu o stare de sănătate șubredă, a fost considerată aptă de angajare.

În cazul românului decedat la data de 8 iunie, autopsia a indicat infarctul drept cauza morții, iar familia ne-a anunțat că nu dorește să facă demersuri împotriva firmei. În ambele cazuri, costurile de repatriere sunt suportate de angajator”, a precizat subsecretarul de stat Victor Ionescu.

Membrii delegației au vizitat și spațiile în care locuiesc muncitorii români și au cerut detalii despre condițiile contractuale în care oamenii își desfășoară activitatea. Demnitarul MRP a primit de la unul dintre angajații români un contract de muncă și un contract de închiriere a spațiului de locuit pus la dispoziție de firmă. Documentul urmează să fie analizat.

Totodată, subsecretarul de stat i-a încurajat pe românii să revină în țară, unde pot găsi oportunități lucrative, dar mult mai mult, în contextul Campaniei „Informare acasă! Siguranță în lume! le-a recomandat să reclame autorităților abilitate abuzurile la care sunt supuși și să nu tolereze tratamente injuste din rațiuni economice.

”I-am transmis managerului firmei unde lucrează românii că prezența noastră este expresia preocupării față de sănătatea și bunăstarea muncitorilor noștri, în special în condițiile semnalelor îngrijorătoare transmise în mass-media cu privire la situația de la acea fermă.

Pe românii de acolo i-am încurajat să nu permită să devină victime ale abuzurilor de orice fel, să nu accepte să lucreze la negru și să facă sesizări și adrese de sprijin către reprezentanța României la Bonn.

În baza unor astfel de sesizări, autoritățile germane pot interveni pentru a face verificări pe care, din păcate, reprezentanții statului român nu le pot face pe teritoriul altei țări”, a spus Victor Ionescu.

 

MRP continuă să monitorizeze, alături de MAE, situația de la Bornheim.