10 octubre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

POLIȚIA NAȚIONALĂ A ELIBERAT ȘASE ROMÂNCE CARE ERAU OBLIGATE SĂ PRACTICE PROSTITUȚIA PE STRĂZILE DIN MADRID

Poliția Națională a destructurat o organizație de trafic de ființe umane și a eliberat șase femei care erau exploatate sexual pe strada Montera din Madrid. Victimele au fost forțate să întrețină relații sexuale fără niciun fel de protecție cu clienții lor, astfel încât să obțină un beneficiu economic mai mare.

Femeile erau racolate din România, sub pretextul unei oferte de muncă bine plătite în Spania. Numai că, odată ajunse la Madrid, erau cazate într-un apartament în condiții extrem de precare, dormind pe saltele care erau împrăștiate pe podea și forțate să practice prostituția, sub amenințarea de a face rău familiilor lor. În plus, proxeneții aveau structuri dedicate spălării banilor în România, unde banii erau trimiși prin intermediul firmelor de curierat.

Victimele erau forțate să întrețină relații sexuale fără protecție cu clienții lor, astfel încât să obțină un beneficiu economic mai mare. Proxeneții erau cei care le impuneau modul în care trebuiau să se îmbrace pentru a atrage atenția clienților.

Tot aceștia le stabileau tarifele și durata serviciilor sexuale, durată care nu trebuia să depășească 15 minute, în caz contrar fiind ”amendate”. Femeile exploatate erau obligate să muncească de la ora patru după-amiaza și până la ora trei dimineața a zilei următoare, fără a li se permite să se odihnească.

Femeilor le era interzis să comunice între ele, fiind tot timpul supravegheate și amenințate, atât la domiciliu, în mod direct de către proxeneți, cât și la locul unde își desfășurau activitatea, de către o altă femeie, care practica la rândul ei prostituția.

Atât începutul, cât și sfârșitul fiecărui serviciu sexual trebuia să fie comunicat proxeneților printr-un apel telefonic, indicându-se totodată și banii care erau obținuți. În acest fel, proxeneții controlau suma totală pe care victimele trebuiau să o predea când ajungeau acasă.

În urma unei operațiuni comune a polițiștilor din Spania și România, cinci persoane au fost arestate în Madrid și una în România. La percheziția organizată la o adresă din Madrid, polițiștii au găsit documente incriminatoare, mai multe telefoane mobile și 5,470 euro în numerar.

De asemenea, polițiștii au constatat că organizația a avut o structură de spălare a banilor în România, banii trimiși prin intermediul firmelor de curierat fiind investiți în achiziționarea de proprietăți și imobile.