18 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

PNL va merge singur la alegerile parlamentare

Conform deciziei luate luni, cu unanimitate de voturi, de Biroul Politic Naţional al liberalilor, PNL va merge singur în alegerile parlamentarePNL va merge singur la alegerile parlamentare.

«În unanimitate, colegii au votat propunerea pe care am făcut-o eu şi dl Blaga, care constă în traiectoria PNL singur în alegerile parlamentare. Suntem un partid cu blazon, puternic, singurul partid din România care poate câştiga alegerile fără să aibă nevoie de o asociere, colaborare cu un alt partid, altă structură», a anunţat copreşedintele PNL Alina Gorghiu.

«Colaborării parlamentare nu-i spunem nu, ne-o dorim să funcționeze pe aceeași lungime de undă pe cât mai multe proiecte de legi sau subiecte care se vor discuta în sesiunea din toamnă. Asta nu înseamnă că vom face vreo alianță. Vom avea colaborări punctuale la nivel parlamentar pe sesiunea din toamnă, dar în alegeri vom merge singuri. Sunt convinsă că acest dialog va continua, în ciuda disperării liderilor de stânga, care s-au apucat să colecteze la bucată parlamentari», a adăugat Gorghiu.

Copreședintele PNL Vasile Blaga a precizat la rândul său că în această decizie a contat foarte puțin faptul că liberalii nu au reușit să facă majorități în consilii.

«Noi am primit un mandat să discutăm cu toate partidele parlamentare, am discutat nu o dată, ci de mai multe ori, inclusiv despre colaborări punctuale în teritoriu, pentru că încă de anul trecut, la Consiliul Național de la Pitești, partidul a spus alianțe pentru a constitui majorități, în afară de PSD, cu oricine. Este o decizie veche și astfel de discuții am avut.

Astăzi le-am prezentat colegilor noștri din Biroul Politic punctul nostru de vedere după aceste discuții. Unele discuții au foarte corecte. Le-am spus și eu, și doamna Gorghiu în ce au constat discuțiile și propunerea pe care am făcut-o. Trebuie să recunosc că unele discuții au fost foarte, foarte corecte și le mulțumesc celor cu care le-am avut», a afirmat Blaga.

«Vedem cine intră în Parlament, care este scorul fiecăruia. Așa este corect și așa s-a făcut întotdeauna și nu numai în România. Lucrurile acestea le vom discuta. PNL merge singur în alegeri», a subliniat Blaga.