29 marzo 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

PERCHEZIȚII LA PRIMĂRIA BRĂILA

Perchezițiile efectuate miercuri dimineață de procurorii anticorupție în Brăila îl vizează pe primarul municipiului, Aurel Simionescu, au declarat surse judiciare. 

Procurorii fac verificări în biroul primarului, iar potrivit acelorași surse, ar mai fi vizat și directorul economic.

În acest dosar se fac cercetări cu privire la infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul și fraudare de fonduri europene. Ar fi vorba de obținere de fonduri europene pentru modernizarea bulevardului Dorobanți iar prejudiciul s-ar ridica la aproape 10 milioane de euro, au menționat sursele citate.

«Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Galați efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în anul 2010. În cursul zilei de 3 februarie 2016, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 2 locații situate în municipiul Brăila, din care una reprezintă sediul unei instituții publice», a anunțat DNA într-un comunicat de presă.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.