5 diciembre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

PEP GUARDIOLA A FOST AMENDAT DE FEDERAȚIA ENGLEZĂ DE FOTBAL PENTRU CĂ A PURTAT UN SIMBOL POLITIC CATALAN

Federaţia Engleză de Fotbal (FA), l-a amendar pe tehnicianul Pep Guardiola, cu 20.000 de lire sterline (22.500 euro) deoarece a purtat la meciuri un simbol politic catalan, în semn de susţinere faţă de cei patru oficiali catalani încarceraţi în Spania.

Federaţia Engleză de Fotbal (FA) a anunţat, pe 23 februarie că a deschis o procedură disciplinară care îl vizează pe tehnicianul echipei Manchester City, Pep Guardiola, deoarece acesta a purtat in timpul meciurilor și la conferințele de presă, o panglică galbenă, în sprijinul liderilor catalani Jordi Sánchez, Jordi Cuixart , Joaquim Fornn și Oriol Junqueras, aflați în închisoare preventivă pentru implicarea lor în procesul de independență.

Guardiola a declarat la acel moment că va elimina panglica galbenă numai dacă șefii săi i-ar cere să facă acest lucru.

«Opinia mea personală nu este o opinie politică, atunci când bărbații și femeile poartă o panglică roz, este pentru că susțin lupta împotriva cancerului de sân și același lucru se întâmplă când port o insignă împotriva cancerului de prostată. Ideea este aceeași, deși, desigur, nu vreau să dăunez echipei «, a spus Guardiola.

Manchester City, la primirea veștii amendzii primite de Guardiola, a publicat un videoclip cu antrenorul purtând panglica galbenă în timpul conferinței de presă de vineri, înainte de meciul dintre Stoke City și Manchester din campionatul englez.

Vineri, Jordi Cuixart, președintele organizației independiste Òmnium Cultural, aflat în închisoare preventivă, i-a mulțumit lui Pep Guardiola într-un articol din ziarul britanic The Guardian, pentru sprijinul acordat.

«Este pur și simplu un semn de solidaritate cu oamenii care au fost închiși pe nedrept, la fel ca familiile ostaticilor americani din timpul crizei ambasadei din Teheran, în 1979, care s-au rugat pentru libertate.», a declatrat Cuixart.

Născut la Santpedor, în Catalonia, Guardiola şi-a petrecut o mare parte a carierei de jucător şi de antrenor la Barcelona.