3 diciembre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

PATRU ROMÂNI AU FOST ARESTAȚI ÎN SEVILLA DUPĂ CE AU VIOLAT O TÂNĂRĂ

Poliția Națională din Sevilla a arestat, joi, doi români, fiind acuzați pentru agresarea sexuală a unei tinere. Alte două persoane implicate în acest caz au fost reținute miercuri.

Cei patru tineri, cu vârste cuprinse între 25 și 30 de ani, sunt acuzați de agresiune sexuală asupra unei tinere din Paraguay, în vârstă de 25 de ani, pe care au găsit-o dezorientată, duminică, în apropiere de stadionul La Cartuja.

După ce au violat-o, cei patru tineri au lasat-o în fața spitalului, unde fata a primit îngrijiri medicale, medicii constatând că aceasta a fost victima unui viol.

Când și-a revenit, victima a reușiti să furnizeze date suficiente pentru a-i identifica pe suspecți. Primele două arestări au avut loc la doar 72 ore după producerea incidentului.

Ancheta a fost preluată de Ufam (Unidad de Familia y Mujer), care are ca probă principală împotriva celor patru mărturia fetei, care poate descrie în amănunt agresorii și locul faptei.

Celor patru li s-au luat declarații urmând a fi aduși în fața justiției.