Partidele naţionaliste din România vor constitui o alianţă politică. Noua formațiune politică va fi intitulată Blocul Identităţii Naţionale în Europa (BINE), protocolul de constituire fiind semnat duminică, iar cererea de înregistrare la Tribunal urmând a fi transmisă săptămâna viitoare.
PRU, PRM şi PND au făcut anunţul formării noii alianţe naţionaliste, duminică, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul central al PRU prin vocea lui Bogdan Diaconu, preşedintele fondator al Partidului România Unită.
„Astăzi am semnat protocolul de constituire al Alianţei politice pe care o vom înregistra la Tribunal săptămâna viitoare – Blocul Identităţii Naţionale în Europa, denumită prescurtat BINE”, a spus Bogdan Diaconu.
”Forurile de decizie ale PRU, PRM şi PND au constituit această alianţă în data de 25 martie, de Buna Vestire. A fost cea mai bună veste care putea să vină pentru naţionaliştii din România.
După 27 de ani de fărămiţare, de dezbinare pe partea naţionalistă a eşichierului politic, iată că astăzi cele trei partide reprezentantive pentru naţionalismul din România şi-au dat mâna şi sunt hotărâte să facă bine România”, a adăugat acesta.
La conferinţa de presă au luat cuvântul şi Adrian Popescu, prezentat de Diaconu drept preşedintele PRM, dar şi Tudor Ionescu, prezentat ca preşedinte al Partidului Noua Dreaptă (PND).
Bogdan Diaconu a ținut să precizeze că nu există niciun proiect comun între PRU şi fostul prim-ministru Victor Ponta.
”Bogdan Diaconu are o colaborare cu Adrian Popescu şi cu Tudor Ionescu. PRU are o colaborare cu PRM şi cu Noua Dreaptă. Aceasta este formula politică care ne vom prezenta în alegerile care vor urma şi în faţa românilor. Nu există niciun proiect comun între PRU sau Bogdan Diaconu şi fostul prim-ministru Victor Ponta şi nu vom mai permite nimănui să folosească naţionalismul românesc pentru a-şi duce bătăliile de putere din PSD sau din altă parte”, a spus Bogdan Diaconu.
Adrian Popescu: La această alianţă va „accesa” şi Gigi Becali.
”Am permisiunea domnului Gigi Becali, cu care am discutat acum două zile, să vă comunic că şi dânsul va ”accesa” la această alianţă pentru că este un bun român şi pentru că a înţeles că este momentul toţi care cred şi simt româneşte şi cred în viitorul României să ni se alăture”, a spus Adrian Popescu.
Sloganul noii alianţe va fi „Facem BINE România!”
Más historias
INNETICA asiste a la reunión del proyecto europeo ‘Hippotherapy and Healthy Tourism’ en Kayseri(Turquía)
OMEN EDICIONES, O NOUĂ EDITURĂ ÎN MADRID, DEDICATĂ LITERATURII ROMÂNE
Proiectul CSO Admin: Sprijinirea Organizațiilor de Tineret Europene prin Formare și Mentorat