28 marzo 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

O TÂNĂRĂ CARE LUCRA ÎN ALMERIA A FOST UCISĂ DE FOSTUL IUBIT CHIAR DE ZIUA EI

O tânără de origine română a fost ucisă de fostul  iubit, chiar în ziua de Florii. Bărbatul s-a spânzurat după comiterea crimei.

Andra Violeta avea 24 de ani și Andrei R., de 29 de ani, ambii de naționalitate română, au fost găsiți morți, luni, de polițiști și proprietarul unei sere din Almeria.

Alfredo F., proprietarul unei sere din Rambla Lechuga, din apropiere de El Alquian, a găsit trupul bărbatului atârnând de structura metalică a serei, atunci când a intrat cu muncitorii pentru a recolta roșii.

Acesta era la bustul gol, iar corpul, pantalonii și încălțămintea erau pline de sânge, deși acesta nu prezenta nicio rană vizibilă.

Polițiștii care au ajuns la fața locului au cercetat zona ore în șir și au descoperit, într-un șanț situat între sere, cadavrul unei tinere care avea urme de lovituri la nivelul capului.

Andra Violeta a fost recunoscută de patronul serei, astfel că polițiștii au informat rudele, care la rândul lor au furnizat informații cu privire la bărbatul care era spânzurat.

Era vorba de Andrei R., tot român și el, cu care fata a începuse o relație în urmă cu doi ani, dar în septembrie anul trecut ea a decis să se despartă de el pentru că acesta ajunsese în închisoare pentru jaf, fapt confirmat ulterior de polițiști.

Bărbatul nu a putut să accepte asta și nu a ezitat să o caute și să o amenințe. În ciuda acestor amenințări, nici Andra , nici familia ei nu au depus vreo plângere împotriva lui.

Tatăl fetei a realizat încă de duminică dispariția fetei, care a avut loc în jurul prânzului fapt care i s-a părut ciudat, având în vedere faptul că familia făcea pregătiri pentru a sărbători ziua onomastică a fetei dar și a mamei acesteia.

”Cred că a fost luată cu forța, copilul meu nu se ducea de bunăvoie cu el“, spune printre suspine Violeta, mama victimei.

Părinții spusțin că au auzit și un zgomot puternic accelerație al unei mașini, care venea din zona serelor, dar că nu au acordat prea mare importanță acestui fapt.

Familia bănuiește că Andrei nu a fost singur în momentul comiterii crimei, deoarece  nu putea fi el cu mașina pentru că nu avea permis de conducere.