6 diciembre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

O ROMÂNCĂ DE 53 DE ANI DIN GUADASSUAR A FĂCUT INFARCT ȘI A MURIT DUPĂ CE A FOST LOVITĂ DE PARTENER

Maricica G., o româncă în vârstă de 53 de ani a murit joi, 30 noiembrie, în localitatea Guadassuar (Valencia), după ce a fost bătută de partenerul ei de viață, un român de 40 de ani. Un vecin al cuplului a alertat poliția după ce a auzit urletele disperate ale femeii.

Agresiunea a avut loc în jurul orei 20:00, într-o casă din cartierul Carrer Nou.

La fața locului au sosit agenții Gărzii Civile și un echipaj medical. În momentul intervenției, femeia era conștientă și inițial nu a dorit să fie transportată la spital.

După insistențele polițiștilor dar și ale medicilor, în cele din urmă a fost convinsă să se supună unui control medical și a fost preluată de ambulanță, fiind transportată la spitalul de la Ribera, însă pe drum femeia a suferit un atac de cord.

Medicii au încercat să o resusciteze însă fără succes, acestora nerămânându-le decât să informeze autoritățile privind decesul femeii.

Autopsia a confirmat că Maricica C., a decedat în urma unui infarct iar acum trebuie să stabilească dacă infarctul a survenit ca urmare a bătăii încasate de la partenerul acesteia.

Anchetatorii au declarat că bărbatul, Iosif L., nu are antecedente similare, însă vecinii spun că acesta a mai lovit-o pe femeie și în trecut.

”Violența domestică trebuie să încercăm să o eradicăm prin orice metode. Această problemă trebuie abordată cu toată seriozitatea dar și cu prudență», spune primarul din Guadassuar, Salvador Montañana Sanz. În ultimele săptămâni au existat mai multe victime ale violenței domestice, inclusiv o fetiță de 2 ani din Alzira, căreia propriul tată i-a tăiat gâtul ca să se răzbune pe soție.