19 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

O ROMÂNCĂ A CĂZUT CU COPILUL DE ȘASE LUNI ÎN BRAȚE DE LA O ÎNĂLȚIME DE 50 DE METRI

O româncă în vârstă de 34 de ani a căzut cu copilul de șase luni în brațe de la o înălțime de 50 de metri.

Totul s-a peterecut sâmbătă la ora 11:40, la castelul din Dénia (Alicante), unde femeia se afla împreună cu soțul și copilul său.

Ambii au supraviețuit în mod miraculos, aceștia căzând pe plasa de sârmă amplasată pentru a evita prăbușirea pietrelor care se desprind din stâncă.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri, ambulanță și efective de la Protecția Civilă, Poliția Națională și Poliția Locală.

Pompierii au fost nevoiți să spargă o ușă care era blocată, aflată la nivelul la care se aflau victimele și au folosit în operațiunea de salvare, instrumente necesare descarcerărilor. Atât femeia cât și copilul, erau conștienți.

După ce femeia a fost stabilizată de către medici, având mai multe traumatisme craniene, aceasta, împreună cu copilul au fost transportați de urgență la Spitalul Dénia, respectiv La Fe de València.

Dintr-o primă ipoteză reiese că nu a fost o cădere accidentală dar poliția a deschis o anchetă în acest caz pentru a afla cauza exactă.