28 marzo 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

O FETIȚĂ DE NUMAI DOI ANI, A AJUNS ÎN COMĂ ALCOOLICĂ LA SPITAL

La doar doi ani, o fetiță a ajuns în comă alcoolică la Spitalul de Copii din Iași, din cauza inconșienței adulților.

Această grozăvie s-a petrecut după ce adulții s-au gândit că fetița va dormi mai bine dacă îi dau băuturi alcoolice.

Medicii suspectează că fetiței i s-au dat pufuleți îmbibați în al­cool, ca să adoarmă, acesta fiind un remediu folosit deseori la țară.

Repre­zentanții unității au sesizat și or­ganele de anchetă: primăria din Lun­gani, dar și Protecția Copilului din Iași, care urmează să stabilească exact care este statutul și contextul social în care fetița trăiește și dacă a fost doar un accident, o neglijență sau un act voluntar al unui adult care avea copilul în grijă.

Micuța a fost transportată la spital la miezul nopții, după mai bine de șapte ore de la momentul în care a ingerat alcool, când a început să aibă convulsii. Mai mult, fetiția nu a fost adusă de părinți, ci de o rudă.

«Atunci când a ajuns la noi, era într-o stare gravă, iar analizele au demonstrat că este vorba despre intoxicație acută cu alcool etilic. Deși a ajuns la mai multe ore de la ingestie, a primit tratamentul specific, iar starea este una bună.

Va pleca zilele următoare acasă, însă trebuie văzut dacă a fost ceva accidental sau dacă se mai poate repeta. Nu te aștepți ca la o vârstă așa de mică să întâlnești astfel de cazuri», a precizat dr. Tamara So­lange Roșu, medic-șef UPU.