25 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

NUMĂRUL COPIILOR INTERNAȚI A AJUNS LA 27

Alți 13 copii au fost internați, în cursul nopții de miercuri spre joi, în spitalele din Argeș, fiind confirmate patru cazuri de rotavirus și patru de boală diareică acută, potrivit unei informări transmise joi de Instituția Prefectului.

În 12 cazuri, copiii au fost preluați în urma unor apeluri la 112, iar un caz s-a prezentat direct la spital. Cei patru copii diagnosticați cu rotavirus au fost internați la Secția de boli contagioase a Spitalului Județean Argeș, ceilalți patru diagnosticați cu boală diareică acută la Spitalul Municipal Câmpulung Muscel, iar cinci copii internați la Spitalul de Pediatrie Pitești sunt în investigații.

Inca 14 copii din Argeș internați în spitalele din București prezintă boală diareică acută (12 cazuri) și infecție cu rotavirus (două cazuri).

«În perioada 10 februarie 2016, ora 18,00 — 11 februarie 2016, ora 8,00, nu au mai fost efectuate transferuri de pacienți-copii în spitalele din Capitală. Ultimul transfer a fost efectuat pe 10 februarie 2016, ora 17,45, la Spitalul Matei Balș (rotavirus, solicitare transfer la cererea părintelui)», se mai precizează în comunicarea Instituției Prefectului.

Ministerul Sănătății a publicat un comunicat în care anunță că investighează cauzele posibile de îmbolnăvire a copiilor din județul Argeșși că, în perioada imediat următoare «va comunica rezultatele anchetei epidemiologice».

«În ultimele 24 de ore, MS a fost informat despre înregistrarea unor cazuri de îmbolnăvire la copii din județul Argeș care au fost transferați de urgență la unități medicale din București cu suspiciune de sindrom hemolitic-uremic.

Din datele preliminare s-a confirmat infecție cu E.coli doar la unul dintre cazuri, la un copil cu vârsta sub 1 an transferat în stare gravă la Spitalul Marie Curie și care a decedat ulterior. Toti ceilalți copii se găsesc sub îngrijire medicală atentă, fiind aplicate procedurile necesare susținerii funcțiilor vitale.

Măsurile luate de autoritățile de sănătate publică constau în verificarea posibilelor cauze comune de apariție a acestor îmbolnăviri, verificarea condițiilor de spitalizare în unitățile unde acești copii sunt îngrijiți și asigurarea tuturor resurselor necesare diagnosticului și terapiei acestora.

În perioada imediat următoare MS va comunica rezultatele anchetei epidemiologice desfășurate de autoritățile de sănătate publică din județul Argeș și Municipiul București și va dispune măsurile care se impun în urma analizei raportului și recomandărilor, împreună cu Centrul Național de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică – INSP».

Comunicatu Ministerului Sanatatii, vine dupa ce 12 copii au ajuns la spitalele din Pitești și București suspectați că s-au infestat cu o bacterie periculoasă, care a provocat decesul în cazul unuia și le-au afectat grav rinichii în cazul altora.

Toți copiii din Argeș între 0 și 2 ani vor fi vizitați de medicii de familie, a decis DSP Argeș.

Este anchetă epidemiologică la Spitalul Județean din Pitești, unde opt bebeluși au fost depistați cu o bacterie care le atacă rinichii.
În Argeș, acolo de unde au fost aduși cei mai mulți bebeluși, Prefectura a convocat Comitetul pentru Situații de Urgență.

„Nu putem afirma nimic concret la acest moment despre evoluția cazului. Toți copiii sunt permanent monitorizați. Se asteaptă raportul de specialitate a celor de la Direcția de Sănătate Publică de pentru mai multe informații”, declara Mihai Oprescu