27 julio 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

NOUL PROCUROR AL ANTICORUPȚIEI SPANIOLE A FOST JEFUIT CHIAR ÎN ZIUA ÎN CARE A PRELUAT POSTUL. TEHNICA FOLOSITĂ ESTE CEA A SPĂRGĂTORILOR ROMÂNI

Casa noului procuror spaniol anticorupţie, Alejandro Luzon, a fost jefuită miercuri, chiar în ziua când el prelua acest post.

Hoţii au furat mai multe obiecte de valoare, bijuterii şi o colecţie de ceasuri, unele dintre ele din aur, precum şi circa 900 de euro. Alejandro Luzon însuşi a alertat poliţia după ce a ajuns acasă şi a constatat furtul.

Secția de poliție din Chamberí a deschis o anchetă în această privință, însă așteaptă ca noul șef al Anticorupției să facă un inventar mai aprofundat al furtului. De asemenea, criminaliștii au colectat amprente și alte urme care ar putea duce la arestarea autorilor.

Conform declarației menajerei, aceasta a plecat din apartament în jurul prânzului, a închis ușa însă fără a o încuia cu cheia. Ușa nefiind forțată, îi face pe investigatori să creadă că aceasta a fost deschisă prin metoda ”alunecării”, care constă în introducerea unei bucăți de plastic între toc și ușă.

Specialișii care investighează acest tip de delicte, spun că aceasta este o metodă comună, folosită în special de către hoții români.

Alejandro Luzon abpreluat acest post devenit vacant pentru că predecesorul său, Manuel Moix, a demisionat după ce s-a aflat că deţine o cotă de 25% într-o firmă offshore în Panama.