26 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

NOI DEZVĂLUIRI DESPRE ABUZURILE DE LA DNA PLOIEȘTI. MARTORII ERAU SCOȘI DIN AREST ȘI INSTRUIȚI CE SĂ DECLARE

Noi dezvăluiri au fost făcute de fostul deputat Vlad Cosma. Într-o nouă înregistrare, fiul fostului președinte al CJ Prahova, Mircea Cosma, a prezentat noi dovezi care arată cum dosarul familiei Cosma a fost creat prin denunțuri mincinoase. Pretinșii martori au fost forțați de către procurorii Mircea Negulescu și Lucian Onea să facă denunțuri sub amenințarea că, în caz contrar, vor fi ținuți în inchisoare ei sau unii membrii ai famiilor lor.

În această înregistrare, Vlad Cosma prezintă dovezile despre«cum se falsifică dosare la DNA Ploiești – unitatea de elită, de catre aceiași procurori Lucian Onea si Mircea Negulescu, dar și cum aceștia înțeleg să calculeze, după ureche, prejudiciul în dosarul familiei Cosma”.

Iată cele 5 metode prin care au măsluit dosarul Cosma:

Prima metodă.

Au forțat trei constructori să declare anumite minciuni despre fapte ireale, amenințând că altfel îi vor ține în arest pe ei sau pe membrii famiilor lor.

Iată un exemplu concret într-una din declarațiile unuia dintre constructori, conferită în fața judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție:

Onea Nicolae: (…) am fost amenințat și înjurat la data dării unei declarații în fața procurorului Negulescu (…) când am dat declarația olografă la sediul DNA. (…) am fost amenințat și înjurat de către procurorul Negulescu la Declarația de la PCA Ploiești și care m-a trimis la DNA pentru a spune ceva despre Mircea Cozma,  spunându-mi că el are ceva cu acesta. (…) Procurorul nominalizat mi-a cerut să îi spun ceva efervescent despre Mircea Cozma pentru că mă va lăsa în pace.

A doua metodă.

Au plantat probe false pe un stick de memorie inexistent și au măsluit o pseudo percheziție informatică, prin încălcarea tuturor legilor și a codului de Procedură Penală.

Iată declarația martorei Stroe Cecilia, posesoarea stick-ului măsluit, martor folosit prin constrângere, atât cu identitate reală cât și cu identitate protejată, în același dosar pentru a spune minciunile dorite de procurori.

Stroe Cecilia: Am fost constrânsă de procuror, mai înainte de a admite eu acele înscrisuri de pe stick. Mi s-au expus anumite fapte de către procurorul Negulescu (…) Eram scoasă din arest împreună cu Alexe, dar nu pentru a fi audiați în cauza în care eram cercetați ci pentru a fi amenințați să acceptăm să facem declarații într-un anume mod, în dosarul ce privea familia Cosma.

Mai arăt că pentru a întări amenințările exercitate față de mine, pe culoare au fost invitați de fiecare dată soțul și fiica mea. Susțin cu fermitate că pe nici unul dintre cele trei stick-uri nu au fost stocate înscrisurile despre care ulterior am admis la DNA Ploiești au fost identificate pe un stick ce îmi aparținea. (…) înainte de a intra în biroul domnului procuror Negulescu acesta se plimba pe hol eu fiind așezată într-un colț și mi-a spus să nu mă arunc pe geam. Acesta a spus că îi va lua, în sensul de a aresta pe toți, Andreiuța, pe Vlăduț și l-a indicat cu trimiterea ”marele om”, pe numitul Cosma Mircea.

Procurorul Negulescu m-ia spus să dau declarație la DNA, în sensul că am știință că Vlad Cozma a luat bani din lucrările executate.

Nu am fost prezentă nici eu personal, nici avocatul angajat de mine, nici la desigilarea plicului în care se aflau cele trei stick-uri și nici la percheziția informatică.”

A treia metodă.

Martorii erau scoși din arest de către procurorul Negulescu, fără avocați de față, prin încălcarea codului de Procedură Penală și instruiți în biroul procurorului, cum să declare în fals anumite lucruri și fapte nereale despre familie Cozma. Prezint acum câteva exemple concrete din declarațiile de martor:

 Păvăleanu: ”Procurorul Negulescu a solicitat să-i denunț pe Cozma Mircea și Cozma Mi s-a spus că, deși eram reținut preventiv, mă pot întoarce liber acasă dacă renunț pe Mircea Coza. Consecința refuzului denunțării lui a fost arestul preventiv de 6 luni de zile.”

Popa Ciprian: ”mi-a propus să denunțăm cu toții pe Vlad Cozma, dată fiind calitatea lui de parlamentar, urmând a fi eliberați de Negulescu, care ne promite că dacă facem denunțuri vom ajunge acasă.”

Preda: ”Atunci când a fost reținuți, mi-a propus mie, lui Păăleanu și lui Popa să facem un denunț împotriva lui Cozma Vlad. Nu am fost de acord cu aceste lucruri întrucât, din punctul meu de vedere, nu erau reale. M- ia cerut să fiu martor și să susținem ceea ce spunea el despre Cozma Vlad, respectiv faptul că i-ar fi dat bani.”

Țărândă: ”La Parchet am fost înjurați și amenințați că dacă nu facem denunțuri pe orice membru al familiei Cozma o să fiu arestat preventiv. Procurorul Negulescu i-a spus că are de ales între libertatea copilului său ori libertatea lui Vlad Cosma. Și Onea Nicolae a fost amenințat în mod asemănător spunândui-se că dacă nu se conformează îi va aresta soția. Toți cei prezenți am refuzat să consemnăm denunțuri mincinoase și am fost arestați preventiv.

În timpul arestului i-am auzit discutând despre cum să scape de presiunile procurorului Negulescu și că singura scăpare este să inventeze că i-au dat bani lui Vlad Cosma. Mi-au spus că pot să primesc identitate protejată, dacă doresc, pentru a putea consemna toate acele lucruri. Am refuzat toate propunerile în acest sens iar procurorul Negulescu mi-a transmis că o să stau arestat până când se va plictisi de mine.”

A patra metodă.

Martorii au fost obligați să dea declarații sub acoperire ca să poată să susțină minciuni.

Este ceva de nepermis și ilegal, ca un cetățean să declare ceva ca martor cu identitate reală și altceva, total opus, respectiv minciuni, obligat de DNA Ploiești, cu identitate protejată. Acesta este motivul real pentru care nicio declarație de martor protejat, în nici un dosar de la DNA Ploiești, nu este înregistrată audio-video, tocmai pentru a nu se vedea cum martorii sunt constrânși să mintă. Așa se încalcă legea și Codul de Procedură Penală la DNA Ploiești.

Vă rog să-l priviți pe martorul Răzvan Alexe, folosit și la vedere și cu identitate protejată, cum spune că a fost constrâns de procurorul Negulescu pentru a obține declarații nereale împotriva familiei Cosma.

  • Eu nu am făcut niciodată denunț împotriva familiei Cosma;
  • Eu lui Mircea Cosma nu i-am dat niciodată bani;
  • Dacă zici ceva efervescent de Cosma, nu te cazăm la Câmpina;
  • În timpul arestului au fost nenumărate presiuni să zic ceva de Mircea și Vlad Cosma.

 

A cincea metodă.

Procurorii DNA Ploiești au inventat prejudiciul, cu toate că expertizele și raportul Curții de Conturi au spus că nu există niciun prejudiciu în cauză și că toate lucrările au fost efectuate cu respectarea legilor în vigoare. Vă rog să ascultați o înregistrare din care rezultă că șeful unității de elită DNA Ploiești, respectiv procurorul Onea Lucian zis Lucică și procurorul Mircea Negulescu zis Portocală, ne-au inventat în dosar un prejudiciu calculat după ureche, în care nici procurorul care a semnat rechizitoriul nu a crezut, pe baza unor declarații false despre care Onea Lucian spune că nici el nu le consideri adevărate. Totodată procurorul Onea ne spune cum și el însuși crede că Mircea Cosma este nevinovat în dosarul pe care el l-a trimis în instanță.

Ascultați-i în toată splendoarea lor pe procurorii DNA, punând presiune ca să il determine pe Mircea Cosma să scrie orice minciuni despre Ghiță și Ponta.

Mircea Negulescu: Tăcerea lui Mircea e coniventă.

Vlad Cosma: Jimy lucrează de 7 miliarde și zice că dă spaga 35 miliarde.

Onea: Nu prea cred nici eu așa ceva. Nu tati, mie nu îmi trebuie. Știi ce îmi zice? ”Ce să scriu, ce să scriu?” Du-te mă în p… mea. S-a dus în p… mea altă parte!

Vlad Cosma: Nu merge! Dumitru zice că a lucrat de 70 de miliarde și că a dat șpaga 60.

Lucian Onea: Zice, ”am luat trei lucrări”

Vlad Cosma: Păi, alea trei lucrări. Jimy din trei lucrări a avut o deszăpezire. Nu poți să lucrezi o deszăpezire de 70 de miliarde și a dat 35.

Mircea Negulescu: De spălare nu scapă oricum.

Lucian Onea: Băi fraților, am reținut și eu 10% prejudiciu. Dă-le dracu, că nici eu nu am crezut sumele care mi le-a zis, că nici eu nu l-am crezut. Am reținut trei contracte, am calculat la fiecare procentul și aia a fost, că nu am reținut mai mult.

Mircea Negulescu: 10%.

Lucian Onea: Restul e în disjungere.

Vlad Cosma: Tu nu o să găsești niciodată pe unu să zică ”i-am dat lui Mircea” (n.red. – Mircea Cosma). Urmăriți banii, cine a pus mâna și pe o hârtiuță de un euro, ăla e coruptul. Că ăla a facut-o. Unde sunt banii și cine a luat banii? V-a reieșit că a făcut el ceva?

Lucian Onea: E posibil să ai dreptate.

Mircea Negulescu: Bă, da spun și eu ceva, că îmi bag p… De ce nu vine Mircea bărbătește așa să scrie că e mâna lui Sebi Ghiță. Și să scrie și să semneze.

Vlad Cosma: Ce legatură are cu asta?

Mircea Negulescu: Vrei să vorbesc eu cu taică-tu într-o zi? Poate pe mine mă crede și mă înțelege!? Uite, vine mâine și dacă vrei, Lucian, vorbesc cu el. În condițiile în care el nu își face.. Băi, și eu am avut un tată… Taică-tu nu este un retard, nu este vreo persoană care nu mai are capabilitatea să facă niște chestii. El ar trebui… băi, deci asta este, hai să îți spun eu: Sebi Ghiță e un jegos. El când a venit aici trebuia să zica ‘Mircea Cosma cu Vlad Cosma nu are nicio trebă’. Vă f… în gură!

Tu nu vezi că v-a lăsat așa? Să îți fac dovada că Sebi Ghiță e un jegos care la momentul ăsta nu mai are ce lua după voi. Se pișă pe voi…, asta face Sebi Ghiță. Bă, nu îl pui într-o postură, că nu se umilește cu nimic. Deci asta nu e o chestie de a te umili, dar dacă vezi că jegosul ăla te lasă să te duci tu la pușcarie, te lasă să se ducă copilul tău la pușcărie…. Păi eu aș muri cu el de gât. Și așa nu scapă de mine, dar îți zic așa, ca idee. Să vezi că un jegos vrea să îți bage copilul la pușcărie, pe băiatul tau… O să ai și tu copii și o să vezi cum e. Vorbește și tu cu taică-tu să facă o chestie, măcar la sfârșitul sfârșitului. Să facă pasul, mă înțelegi?

Dezvăluirile au fost făcute în premieră la Antena 3 în emisiunea Sinteza Zilei de marți seară și se pare că vor continua.