26 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

NOAH, COPILUL CARE S-A NĂSCUT FĂRĂ CREIER, CONTINUĂ SĂ ÎI INTRIGE PE MEDICI

Când Noah s-a născut în 2012, medicii i-au dat doar câteva zile de viață. Suferea de spina bifidă (un defect congenital al coloanei vertebrale care constă în lipsa sudurii complete a arcului vertebral care determină dezvoltarea incompletă a tubului neural din zona lombară sau sacrală) și hidrocefalie, ceea ce îi lăsase doar 2% din funcția cerebrală.

Dacă reușea să supraviețuiască, specialiștii au prognosticat că va fi cu handicap sever, atât fizic cât și mental.

Părinții lui, Shelly și Rob, de 44 și respectiv 50 de ani, au trecut prin clipe devastatoare atunci când a trebuit să aleagă un sicriu pentru copilul lor încă nenăscut.

Cu toate acestea, acest copil din Abbeytown (Marea Britanie), nu numai că a supraviețuit, împotriva tuturor previziunilor medicilor, dar creierul lui s-a dezvoltat în continuare pe parcurs ce copilul a crescut, devenind un adevărat miracol medical, potrivit specialiștilor.

La vârsta de doi ani Noah cânta, știa să stea în poziție verticală și chiar juca jocuri video. Acum, patru ani, știe să numere până la 10 și reușește să încercuiască literele numelui său, conform celor arătate de postul de televiziune britanic Channel 5, care a realizat o emisiune documentar despre Noah.

În ciuda faptului că Noah a reușit să dezvolte similar cu un copil creier, acesta are nevoie de un scaun cu rotile pentru a se deplasa și încă are multe probleme de sanatate. Cu toate acestea, în acest documentar se descrie progresul incredibil realizat de Noah în doar nouă luni.

”A început să gângurească mult mai mult, chiar a rostit cuvinte, a început să scrie, îmi poate urmări degetul și poate să își scrie numele“, spune mama acestuia.

”Puteti vedea entuziasmul lui, știe că a făcut ceva uimitor, ne uimește în fiecare zi“, a adăugat tatăl.