20 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

MEDICII AU SUSPENDAT TEMPORAR ACŢIUNILE DE PROTEST

Acțiunile de protest ale medicilor organizate de Federația SANITAS vor fi suspendate temporar, a anunțat la Palatul Parlamentului, Marius Sepi, prim-vicepreședintele SANITAS.

El a arătat că acțiunile vor fi suspendate din solidaritate cu suferința pacienților, dar și din cauza codului roșu instituit, marți dimineață, odată cu simularea de intervenție la cutremur.

«Ieri și astăzi, cele două comisii reunite au votat în totalitate amendamentele federației SANITAS, care rezolvă problemele ridicate de noi.

Ținând cont de faptul că, întâmplător sau nu, azi dimineață s-a declanșat codul roșu de intervenție pe cutremur, adică toate unitățile sanitare sunt implicate, fiind solidari și cu suferințele prin care, din păcate, au trebuit să treacă pacienții români în aceste două zile de grevă generală și având angajamentul ferm al tuturor parlamentarilor cu care am vorbit că luni dimineață se va întruni plenul care va valida și vota amendamentele Federației SANITAS.

Consultându-mă cu colegii mei, cu comitetul de grevă, sunt în măsură să vă spun că la acest moment suspendăm temporar acțiunile de protest până la o dată pe care o să v-o comunicăm, până la o dată până la care vom avea răspunsul care ni s-a promis în plenul Parlamentului», a declarat Sepi.

Greva ar putea fi reluată în cazul în care aceste amendamente nu vor fi votate

Luni și marți, deputații din Comisiile de buget și de muncă au discutat și amendat Ordonanța 20/2016 referitoare la salarizarea din sectorul bugetar.

Biroul permanent al Camerei a decis ca lunea viitoare deputații să aibă ședință de plen începând cu ora 16,00, iar la ora 17,30 să fie votul final. Pe ordinea de zi de săptămâna viitoare va fi introdusă și OUG 20/2016 privind salarizarea personalului bugetar, potrivit secretarului Camerei Deputaților Marcel Ciolacu.

«Dacă aceste amendamente nu vor fi votate, intrăm pe procedură și reluăm greva. Dar repet, suntem îngrijorați de pacienți, suntem îngrijorați de acest cod roșu. Și totuși, eu cred că cei care ne-au promis că vor rezolva aceste inechități, adică amendamentele la Ordonanța 20, se vor ține de cuvânt», a adăugat liderul sindical.